Un pas înapoi, elan și...

Eu nu sunt blogger. Nu m-am considerat niciodată un blogger și probabil nu voi fi niciodată unul veritabil. Am început să scriu datorită unui vis. Nu e o exagerare, chiar am visat ceva și m-am trezit în cap cu două cuvinte: Aur Mic. Nu știam ce să fac cu Aur Mic, cine e și ce vrea de la mine. Probabil subconștientul meu știa ceva ce eu nu știam. Așa că m-am apucat să scriu Povestea lui Aur Mic.  

M-am simțit extraordinar de bine după ce am scris acest text. Atunci era doar un document în calculator. Dar am vrut să-l arăt lumii. Nu mă întrebați de ce, că nu știu. Cred că a fost parțial un exercițiu de descoperire a unor chestii dinăuntrul meu. Am început să caut o platformă unde să scriu. Știu că la vremea aceea, în 2013, bloggingul era un cuvânt exotic. Am găsit platforma Blogger și nu m-am mai gândit la altele. Pe vrema aia nici măcar nu știam prea bine cu se mănâncă domeniile web. Mi s-a părut că este destul de simplă și potrivită pentru mine. Așa a apărut acest blog care a vrut să fie un spațiu de așternut gânduri. Aceste gânduri se traduceau în poezii și proze. Tot în acea vreme am descoperit și proza scurtă. Iar prima mea formă de a scrie proză scurtă au fost poveștile, așa cum e și cea a lui Aur Mic. Am fost toată viața mea îndrăgostit de povești și cred că voi continua să fiu toată viața. Cred că poveștile sunt forme de înțelepciune ancestrală transmisă nouă în această formă. Iar pentru mine, exercițiul scrierii unor povești e ca o explorare a golului ăla din centrul ființei care îmi guvernează viața. V-am mai spus despre asta, în centrul fiecărei ființe este un gol pe care încercăm toată viața să îl umplem (nu îmi aparține mie această cugetare, dar nu îmi mai amintesc cui). Firesc, titlul blogului a venit: exerciții de explorare a lumii. Nu e vorba de turism, e vorba de o lume interioară, nu de cea exterioară.

Mă simt puțin ciudat să îmi amintesc toate aceste lucruri pentru că ele pentru mine au o încărcătură foarte intimă. E ca și cum mi-aș da jos cămașa. De fapt, așa cum era și în poveste, eu sunt Împăratul Mut. 

Cred că ar trebui să închei acest text cu niște scuze față de voi, cei ce citiți. Știu că sună cam plângăcios ce am scris și sunt puțin rușinat. Nu îmi place să fiu plângăcios sau afectat. Îmi voi reveni la următorul articol. Cât despre blogging, voi continua. Așa, încet, în ritmul meu - 38 de articole în 5 ani, o lună, 2 săptămâni și o zi (sună ca un titlu de film, nu?). Într-o zi voi cumpăra un domeniu, ca să am un nume doar al meu așa, fără altceva în coadă. De ce am scris atât de puțin? Timpul e inamicul meu. Știi, când ești ocupat, ai impresia că totul e plin în viața ta și nu mai ai niciun loc liber pentru nimic. Dar, de fapt, golul ăla se adâncește.

Ce am scris mai sus e pentru Superblog 2018. Mă bucur că proba asta m-a dus 5 ani înapoi în timp. Ați observat că elanul unei sărituri începe cu un pas în spate, unul de sprijin, din care zvâcnești apoi spre prag?  

O victorie ce va fi dusă la extrem

Am participat de curând la un concurs de cultură generală. Ca și la celelalte, nu am câștigat. E al treilea la care mă duc. Și voi continua să mă duc la altele. De ce? Ca să mă fac de râs? E și asta o variantă. Câteodată nu am simțul ridicolului. Dar în cazul acesta e un pic mai mult de atât. Mă interesează banii? Nu, m-am vindecat de boala asta când am înțeles că pe măsură ce alerg mai tare după ei, pe atât ei fug de mine. Culmea e că fug mai tare decât pot eu alerga. Spiritul de competiție? Da, e puțin din asta și e puțin și puțin din plăcerea jocului, îmi place să mă joc, ca oricărui bărbat matur care se respectă, nu? De fapt, e o luptă, cea mai a naibii luptă din câte există: lupta cu mine și slăbiciunile mele. De fiecare dată am pierdut din cauze care nu țin de cultura generală. Bine, nu am știut răspunsuri la toate întrebările, dar dacă aș fi făcut anumite chestii aș fi câștigat. Fie am fost prea emotiv, fie nu m-am gândit lucid la toate variantele, fie m-am gândit la toate și am ales-o pe cea mai proastă, fie m-am relaxat prea tare, fie nu m-am concentrat deloc. Nu am pierdut bătălia cu capacitatea mea de memorare a cunoștințelor, ci cu caracterul meu delăsător, emotiv și nerealist. Plus neîncrederea în propriile instincte, ceea ce e echivalent cu un păcat. Cine știe, poate oamenii chiar vor spune (sau spun deja?): ”păcat de el”.

Lupta asta cu mine însumi e un drog. Aș putea trăi liniștit fără propria mea provocare, aș putea alege întotodeauna calea cea mai ușoară, se poate și așa. Dar instinctul ăla al meu pe care tot nu îl ascult, se încăpățânează să îmi șoptească ”Poți, mă tembelule, poți!” Știți ce i-am spus prietenei mele după acest ultim eșec? ”Acum vreau să urc pe Moldoveanu!” A urmat privirea aia a ei care spunea în același timp ”A înnebunit, săracul!” și ”Sper că nu vrea să mă ia și pe mine că nu am chef de așa ceva!”. Iar instinctul a preluat jumătate din gândurile ei și în același timp ”Bravo, mă, du-te!”. Are vreo importanță că nu am experiență în excursii în munții României? N-are. Așa că mă duc, nu? Mă duc. La vară.

                                                        Ei au reușit, urmez eu. Sursa foto: adventure-travel.ro

Deci, cum naibii am să mă urc eu pe cel mai înalt vârf din țară? Păi, în primul rând ar trebui să mă antrenez puțin. Adică să îmi mișc fundul mai mult decât din casă în mașină, pe scaun și în pat. Ar fi un început bun. Apoi ar trebui să mă interesez de un echipament potrivit pentru turism de aventură. În plus, având în vedere experiența și pregătirea mea, cred că ar trebui să optez pentru o excursie personalizată, adică să găsesc un grup de oameni cu mare experiență în ascensiuni montane, cu experiență de ghid, care să mă ajute în acest demers. Am convenit deja că prietena mea nu are chef de așa ceva.

                                                     Traseu pe creasta Făgărașului spre Negoiu și Moldoveanu.

                                                                    6 zile de treking, cică. Un fleac.

                                                                      Sursa foto: adventure-travel.ro

Și de ce nu ai eșua în acest proiect, de asemenea? Mă veți întreba asta, știu. Pentru că deja simt că voi câștiga. E un sentiment pe care l-am avut foarte rar și atunci când acesta persistă, ai toată puterea de care ai nevoie ca să mergi până la capăt. Nu îmi e teamă de corpul meu, toată lupta e psihică. Știți senzația aia când ești sus, ai o lume întreagă la picioare și știi că ai câștigat bătălia cu tine? Cred că voi o știți, eu încă nu. Toată frumusețea aia care e în fața ta, care e în spatele tău, care e pretutindeni, care ai senzația că se dezvăluie doar pentru tine? O știți? Știți cum se simte corpul ăla obosit ajuns în vârf? Fericit.

                                                            Luați de aici! Ce ziceți de asta? Seamănă cu mine?

                                                            Circuit Annapurna - traseul himalayan de referință.

                                                                       Sursa foto: adventure-travel.ro

Nu vreau să duc la extrem gândul ăsta. Nu e totul pentru mine, nu depinde viața mea de această ascensiune pe Moldoveanu. Sau poate că depinde într-un fel. Poate că reușind asta, viața mea se va schimba. Sau va curge la fel ca până acum. De fapt, nu vreau ca viața mea să se schimbe, nu asta caut. Dar caut o victorie, asta caut. Am nevoie de ea. Nu vreau să par nerecunoscător, am ceea ce îmi doresc, nu sunt un nefericit al sorții. Poate că vreau să îmi fie frig, să îmi infrunt frica de înălțime, să merg ore în șir, să disper la trei secunde după ce jubilez, să îmi simt instinctul confuz. Vreau să fiu parte a unei alte lumi, a celor care au reușit, a lumii celor care au luat provocarea și au făcut-o. La naiba, au făcut-o! Știți, am citit undeva că viața noastră are în centrul ei un gol pe care încercăm să îl umplem. Cum îl umplem depinde de fiecare dintre noi. Nu există rețete, nu sunt moduri bune sau rele de a face asta. Cert e că fiecare din noi face asta, fără excepție. Vreau să mai pun o piatră în hăul ăsta. O piatră pe care să nu îmi alunece bocancii. Așa cum nu le alunecă băieților ăstora de la Extreme Travel. Gândește-te că sunt oameni care au mers în expediție în Himalaya și au ajuns la 5416m fără butelii de oxigen. Nu îmi e teamă dacă sunt cu ei. Nu îmi e teamă de cât de greu va fi. Acum îmi e teamă doar de mine. Asta e frica din centrul golului ăla. Dar, hei, rezolvăm asta la vară, da?

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2018.

Scurt eseu despre deșteptăciune și mâncare

Există foarte multă deșteptăciune pe lume. Dacă stai și te gândești câte chestii sunt denumite azi cu ”smart” înainte, te apucă încântarea. E minunat să știi că ești înconjurat de smart-chestii.

E adevărat, în același timp, că acea categorie care este cel mai bine reprezentată este cea a fundurilor deștepte (”smart-ass”), adică, vorbind mai frumos, a aroganților. E plin. Care mai de care a auzit 3 chestii dintr-un domeniu le și etalează cu emfază. Dacă le-a mai și auzit în engleză, devine cu 2 cm mai înalt. Sunt mulți pricepuți pe lumea asta care știu jumătăți și sferturi de noțiuni și adevăruri. A doua categorie este cea a telefoanelor și a altor obiecte deștepte. Smartphones, Internet of Things, știți voi. Ai nevoie de o cutiuță subțire plină de chestii electronice și de niște aplicații și, brusc, telefonul ăla devine o chestie foarte deșteaptă, care, mai mult, deșteaptă și alte obiecte fără viață din jurul lui. Televizoarele au devenit deștepte, frigiderele și ele, aspiratoarele, câte și mai câte. Ultima chestie de genul ăsta de care am auzit se cheamă restaurante inteligente. Nu e vorba de a fi un restaurant bun sau unul prost, nu are legătură cu calitatea bucătăriei sau a decorului, ci cu servirea și facturarea.

                                                   Sursa foto: expressoft.eu

Să vă explic un pic cum e cu restaurantele tradiționale și cu cele inteligente, fiindcă e interesant. Să zicem că intri într-un restaurant cu mai mulți prieteni, vă așezați la masă și ospătarul vine să vă aducă meniurile după care mai vine o dată să vă ia comanda. Spuneți fiecare ce doriți, el notează pe un carnețel, se duce la bucătărie și la bar și spune ce ați comandat, se pregătește mâncarea și băutura, vi le aduce și la final face nota. Dar poate e un restaurant aglomerat și băiatul sau fata mai merge la 9 mese unde ia comandă și face nota. Bucătăria e supra-aglomerată, uneori mai poate încurca comenzile, așteptați o grămadă, mai stați un sfert de oră până vă face nota și nu sunteți foarte mulțumiți. Ăsta e modul tradițional. Cu restaurantele inteligente e altfel. Există un sistem fizic numit POS restaurant. Acesta este un aparat montat în restaurant care dispune și de un software marcaj restaurant. Pe scurt, când vine să vă ia comanda, ospătarul are pe telefon o aplicație care este legată cu acest sistem. În aplicație are meniul complet introdus și poate să adauge și orice altă opțiune suplimentară: un anumit topping, extra-topping, sosuri, să scoată un anumit ingredient sau băutura să fie la temperatura camerei ori de la frigider. Notează toate acestea în aplicație și comanda este transmisă automat, în timp real, către bucătărie, fără ca el să se mai deplaseze până acolo. Când comanda este gata primește un semnal pe telefon și poate merge la bucătărie să o aducă. Aplicația are și un modul de gestiune stocuri, astfel ospătarul știe în orice moment dacă mai are pe stoc anumite băuturi, să zicem, totul în timp real. Pentru clienți asta înseamnă o servire mult mai rapidă și mai precisă. Pentru proprietarul restaurantului și mai ales pentru angajați înseamnă mai puțin timp alocat pentrru preluarea comenzilor. Studiile arată că un astfel de sistem reduce cu 60% timpul de preluare a comenzilor. Acest timp economisit înseamnă că angajatul este mai puțin stresat, poate fi mai amabil și oferă mai multă atenție clienților. Când restaurantul este aglomerat înseamnă gestiune mult mai bună a comenzilor, rulajul de clienți la mese este mai mare și profitul resturantului crește.

                                                                                 Sursa foto: expressoft.eu

Restaurantul inteligent are acest avantaj de a oferi beneficii duble, atât pentru client, cât și pentru proprietarul afacerii. Pe mine m-a convins. Nu că voi avea prea curând un restaurant, dar îmi dă mai multă încredere ca și client când știu că există o astfel de soluție instalată. Multe afaceri mari în acest domeniu folosesc astfel de soluții. Există chiar și module de administrare a comenzilor cu livrare externă, pentru cei ce oferă acest serviciu. E un sistem complet și complex oferit de cei de la Expressoft Technology. Se poate face chiar și o personalizare a softului pe dimensiunile și cerințele afacerii iar ei oferă și suport tehnic 24/7.

Nu sunt mare fan al chestiilor astea smart. Recunosc că ele simplifică mult viața, dar de multe ori au dezavantaje care țin de costuri și întreținere. Știți și voi cum e cu telefoanele, cât costă, cum e cu bateria, memoria și update-urile nenumărate. În cazul smart-restaurantelor treaba este foarte bună, însă. Îmi place să mănânc la restaurant și orice chestie care face experiența asta mai plăcută nu poate decât să mă bucure. Iar mâncatul ar trebui să fie o bucurie, nu un stres. O smart-bucurie, în cazul ăsta.

Acest smart-articol a fost scris pentru Superblog 2018.

Gravăm, marcăm, filosofi rămânem

Am scris în articolele precedente despre casa mea, despre cum fac rost de materiale, despre proiectul casei, despre bucătărie. În acest moment nu este decât un vis. Dar pare un vis bine documentat, nu? Ei bine, voi merge încă și mai departe, pentru că m-am gândit deja la un alt detaliu: scările.

Mai am puțin de finisat gândurile la capitolul scări. Aș vrea ca scările de la intrare, nu multe, să fie din piatră. Întrebarea e dacă să am scară interioară sau nu? Pe de o parte, mă atrage ideea unei scări interioare, pe de altă parte sunt conștient că asta atrage după sine niște limitări de ordin arhitectural: ia din spațiul util și modifică modul în care sunt gândite elementele de susținere, podeaua și tavanul etajului. Vreau un singur etaj, posibil și o mansardă, dar pot la fel de bine să optez pentru o scară exterioară. Am vaga senzație că la capitolul ăsta iubita mea se va implica decisiv. Oricum ar fi, însă, am o idee care să transforme niște scări banale în elemente interesante, unele filozofice chiar.

Sunt un om norocos. Sunt sănătos. Nu la cap, dar în rest sunt bine. Am unde sta, am un serviciu, familia îmi e alături, am o iubită minunată, mănânc și beau ce vreau. Dar multe din lucrurile pe care le am au fost realizate cu muncă. Nu am primit de-a gata, a trebuit să învăț, să mă străduiesc, să strâng din dinți, să încerc iar și iar, să o iau de la capăt, să trec peste frici și slăbiciuni. ”Așa-i viața ca și-o scară” zice un cântec. Și aș vrea să gravez undeva chestiile astea pe care le-am învățat. De ce nu pe scara casei mele? Casa ar fi un vis realizat și e exemplul perfect pentru ceea ce e nevoie să îți împlinești dorințele. E nevoie de muncă, de perseverență, de curaj. Voi marca aceste cuvinte cheie pe scara de la intrare. Pe prima treaptă voi grava CURAJ, pe a doua PERSEVERENȚĂ, pe a treia MUNCĂ. Iar pentru a patra și a cincea mă gândesc la CHIBZUINȚĂ și DRAGOSTE.

Cum voi face asta? Am la îndemână un instrument perfect: gravatorul laser. Știu și care va fi: se numește Bodor BCL-1309XUF. Este un gravator laser de dimensiuni mari, foarte potrivit pentru a grava plăcile de piatră care vor îmbrăca scările de la intrare. Este comercializat de COLOP România și poate grava pe aproape orice material, mai puțin pe sticlă. Masa de lucru este mobilă și pot opta pentru o adâncime de gravare de până la 5 cm. Are tehnologie Wi-Fi și astfel îl pot conecta direct la computer, nu sunt limitat de fire și prelungitoare și pot trimite comanda direct din programul de grafică. E foarte precis, are pointer de urmărire și poți vedea prin geamul de plexiglas procesul pas cu pas.

                                                             Sursa foto: bodorlaser.ro

Sună puțin nebunesc, nu? Nebunie cu accente filozofice, chiar. Dar greșesc cu ceva? Nu. Ai nevoie de curaj, perseverență, muncă, dragoste și chibzuință în viață. Ai nevoie și de un gravator laser, ca să-ți pui oaspeții pe gânduri. Sper că mai vin pe la mine și a doua oară. Dilema mea acum e alta: ce să marchez pe treptele scării interioare. Am deja niște idei, prietena mea are și ea câteva (cum să nu aibă, păi nu?), dar ce-ar fi să-mi dați și voi niște sugestii? Pot fi oricât de trăsnite, eu sunt deschis la trăsnăi. Să vă văd!

Acest articol marcant a fost scris pentru Superblog 2018.

Ce faci când dai de dracul cu BMW-ul

Să presupunem că sunt Stan Pățitul din povestea omonimă a lui Creangă. Și Michiduță îmi zice:

- Stăpâne, ar fi timpul să-ți iei și tu o mașină ca lumea.
- Măi, Chirică, dar ce-mi trebuie mie o mașină, te am pe tine și mă ajuți la toate, ce să fac cu o mașină?
- Dar îți trebuie și ție mașină, să te poți duce unde vrei, când vrei, cu femeia, să o plimbi, să faceți excursii, să mergeți cu copilul, să faceți treabă. Și apoi, eu nu oi fi tot timpul cu tine, când nu voi mai fi eu ce ai să faci?
- Da, dar eu nu mă pricep și o mașină e într-un fel, o mașină altfel, dacă nu nimeresc eu una bună și mă chinui apoi cu ea?
- Lasă, stăpâne, că te ajut eu. Să știi de la mine că mașinile au fiecare cel puțin o aripă de drac în ele, unele au 3, altele au 2, altele doar una. Mergem la târg și ți-o găsesc eu pe cea mai bună.

Merg eu cu Chirică la dealeri, la târg, la prieteni și testez cu el ba pe aia, ba pe ailaltă. Peugeot are 3 aripi de drac, Skoda tot 3, Dacia are două, Volkswagen la fel și uite așa până la urmă alege Michiduță un BMW seria 1, cu 5 uși, F20 LCI.

- Dacă e seria 1, înseamnă că are doar o aripă de drac?
- Nu, neapărat, stăpâne, dar în cazul ăsta se potrivește. Lasă pe mine că te învăț eu ce să faci cu aripa aia de drac și cum să te descurci.

                                                                     Sursa foto: www.exclusivoem.ro

Zis și făcut. Așa că Michiduță mi-a zis să folosesc în primul rând numai piese originale BMW. Ideea e că orice mașină are nevoie de întreținere pentru a da cel mai bun randament și e foarte important să folosești piese originale pentru că acelea sunt făcute după exigențele producătorului. Poți găsi același furnizor de piese, dar așa zisele aftermarket, adică se potrivesc cu cele originale, dar nu sunt la fel de bune calitativ, nerespectând standardele originale. Când vine vorba de o mașină germană, știi că standardele sunt din cele mai înalte. Diavolul se ascunde în detalii, așa că Michiduță a insistat pe ele.

- Să zicem că faci un banal schimb de ulei. Dacă vrei cea mai bună performanță, alege ulei original BMW! Dacă iei alt tip de ulei, motorul BMW nu va funcționa la parametrii optimi, în cazurile mai grave poți chiar să-l strici.
- Măi, Chirică, dar sunt scumpe piesele BMW originale. Parcă nu mă lasă inima să dau atâția bani.
- Hai să te întreb ceva. Ai avut o Dacie de la taică-tău când erai în facultate, nu-i așa? Știi că după iarnă, când ți-a înghețat mașina în spatele blocului, a trebuit să iei ștergătoare noi, da? Cât ai dat, 20 de lei? Afacere bună, nu? Te-au ținut până în vară? Și apoi ce-ai făcut, ai luat altele?
- Am luat, ce să fac?
- Tot de la băieți sau alea originale?
- Am luat originale.
- Și sunt bune, nu? Le-ai ținut până ai dat mașina aia, parcă. Gândește-te tu acuma dacă la un banal ștergător de parbriz e diferență așa mare între piesele originale și aftermarket, ce să mai zicem de componentele cu adevărat importante? Și dacă te-ai convins de asta cu Dacia, cum crezi că e la BMW? Stăpâne, cât sunt în slujba ta, treaba mea e să te învăț numai de bine. Și sfatul meu e că pornind de la cele mai mici detalii, de la accesorii originale BMW până la plăcuțe de frână, simering-uri, filtre, amortizoare sau senzori, să alegi piese OEM BMW.
- Ce OEM, mă? Acum mă înjuri?
- Nu, e denumirea acestor piese originale, abrevierea de la Original Equipment Manufacturer.

Uite așa, Michiduță m-a învățat ce e o mașină de calitate și cum se întreține. Mi-a dat și o recomandare de piese de BMW de la eXclusiv OEM. Am impresia că și-a călcat puțin pe inimă, fiindcă nu cred că piesele originale ies din mâna lui Michiduță și a altora de teapa lui, eu cred că vin din partea ailaltă, aia bună. Dar cred că își bagă el coada când vine vorba de condusul efectiv. Doamne ferește-mă de viteză și neatenție, că de piese proaste mă feresc eu.

Și-am încălecat la volan și v-am spus despre o mașină de poveste.

Articol scris pentru Superblog 2018.

Tu pentru ce strângi bani?

    Atât am scris despre lucruri de făcut de acum încolo, că e normal să mă întrebi: cu ce bani faci toate astea, măi, băiatule? De unde ai tu bani de vacanțe, de mobilă, de casă și de haine? Păi n-am. Am, în schimb, defectul de a fi risipitor. Nu vă imaginați că joc banii la pariuri sau beau de sting, dar, pur și simplu, nu sunt în stare să economisesc. Așa că atunci când îmi doresc ceva un pic mai costisitor, mă uit lung și înghit în sec. Dacă aș avea ceva pus deoparte, m-aș putea duce la acele fonduri și le-aș folosi, dar nu am. Și situația e și mai aiurea, dacă te gândești pe termen mediu și lung: o să fac și eu o nuntă, apoi vin copiii, sper eu, de pensie ce să mai zic. Sunt total descoperit.

Problema are două fațete: pe de-o parte cum să faci bani și pe de altă parte cum să faci economii.  Salariul este singura mea sursă de venituri. Nu mă văd făcând alte lucruri, din cauza lipsei de timp. Dar sunt ok cu asta. Dacă vorbim de independență financiară, da, sunt ok, nu trebuie să le cer alor mei bani, îmi sunt suficienți pentru a-mi acoperi nevoile. Problema e în administrarea acelor bani.

Cei de la BCR au un program prin care încearcă să învețe oamenii să fie mai responsabili cu banii, să aibă o idee foarte clară despre care sunt cheltuielile, veniturile și balansul dintre ele, dar să se gândească mai mult  și la viitor, adică la cum ar putea economisi. E un demers de educație financiară foarte binevenit. Adică organizează niște cursuri la sediul sucursalelor băncilor după program, au o caravană care pleacă prin țară și au și un site cu articole, sfaturi și o aplicație de jurnal financiar. Bine, acum să fim sinceri: nu sunt vreun mare fan al băncilor, nu vreau să fac apologia niciuneia așa cum nu vreau nici să arunc cu noroi în vreo bancă. Avem nevoie de bănci, însă. Iar eu mă bucur când văd că vin și ele și dau ceva înapoi. Chit că niște sfaturi, susținere pentru niște activități, un efort de a explica niște lucruri. Am aruncat un ochi pe programul celor de la BCR și partea bună e că am preluat niște chestii de bun simț de acolo și am început să le aplic. Când îți faci cont pe site-ul programului Școala de Bani, ai apoi posibilitatea de a face un jurnal al cheltuielilor, veniturilor și economiilor. Treaba e bună, fiindcă dacă stai și pui pe o hârtie sau într-o aplicație cifrele astea și te gândești un pic pe ce dai banii sau pe ce nu-i dai, s-ar putea să ai niște revelații interesante. Uite, eu mi-am dat seama că dau mulți bani pe nimicuri: sucuri, gume, chipsuri, bomboane, șervețele colorate de care nu am nevoie dar sunt drăguțe, un set de burghie... Folosesc bormașina de 2 ori pe an, o dată ca să înșurubez o balama mai bine și o dată ca să pun o poliță pe perete, îmi trebuiau burghiele doar pentru că erau la reducere?

Au făcut și un studiu despre chestiile pe care dau românii banii economisiți. Nimic surprinzător, când ești tânăr vrei telefoane, gadgeturi, vacanțe și haine, când te maturizezi începi să strângi bani pentru mobilă, mașină, electrocasnice. Până la urmă fiecare are prioritățile lui și astea nu pot fi judecate, dar e bine să ai niște bani deoparte pentru dorințele astea măcar, dacă nu pentru pensii. Eu de ceva timp simt nevoia asta de a economisi. Și da, habar nu aveam cum să încep și ce să fac. Chit că merg sau nu la o bancă să economisesc, important e că am obiectivul ăsta. Am trecut prin momente în care nu aveam bani nici măcar pentru două pâini. Se întâmplă. E urât și nu aș vrea să mai ajung acolo.

Un sfat: e bine când te apuci de economii să ai și pe cineva care să te susțină, un prieten, o iubită, un părinte. Nu pentru sfaturi tehnice, ci pentru motivație și moral. Fiindcă dacă ești obișnuit să fii risipitor, e greu, e ca o dezintoxicare. Dar dup-aia te simți mai bine.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2018.

Casă cu emoție vreau

Prietenei mele îi place mult un mall din București. Mi-a spus că se simte bine în el și îi dă o stare de bine. M-am mirat puțin de ceea ce mi-a spus pentru că ea nu prea se dă în vânt după mall-uri, pe de-o parte, iar pe de altă parte sunt cam aceleași magazine sau măcar același tip de magazine în toate mall-urile, inclusiv în acesta. Apoi am început să o urmăresc mai atent și mi-am dat seama că dispoziția ei are legătură  în multe cazuri cu spațiul în care este. E adevărat, contează mult și contextul, dar nu e totul. Mi se aplică și mie, am stat și m-am gândit mai mult apoi la acest subiect.

Toți oamenii sunt influențați într-o măsură mai mare sau mai mică de spațiul în care stau sau doar petrec  un timp. Suntem  influențați chiar și de locurile prin care doar trecem, fără a zăbovi prea mult, dar suntem influențați și de cele în care locuim o perioadă mai lungă de timp, zile, săptămâni, luni sau ani. Ne simțim bine în anumite locuri, ne simțim stresați în altele, ne simțim inspirați în unele sau constrânși ori apăsați în altele. Spațiile pot induce sau potența emoții și acesta este motivul pentru care arhitectura este considerată o artă. Operele de artă ating corzi sensibile ale sufletului, dar e adevărat că nu îi ating pe toți în același fel. Diferite persoane pot rezona diferit cu aceeași operă de artă și asta pentru că pentru unii sunt mai importante unele emoții și sunt atinse mai mult de acestea iar pentru alte persoane sunt alte emoții care îi influențează. Din punctul ăsta de vedere, arhitectura are ceva unic: o clădire poate fi construită astfel încât să rezoneze cât mai tare cu proprietarul, locatarul sau cu scopul pentru care a fost proiectată. Dacă la spațiile publice vorbim de un scop general, cumva ritualic, la spațiile intime vorbim de un scop personal. Spre exemplu, într-o biserică oamenii se adună cu un motiv anume, cu anumite gânduri și emoții orientate spre un scop general comun, iar în casa sa fiecare vine cu propriile gânduri și emoții.

După cum v-ați dat seama, mă interesează subiectul și m-am gândit mult la asta. În momentul în care am conștientizat aceste lucruri, am conștientizat și importanța unui bun birou de arhitectură.  E important să găsești acolo un om care să aibă o minimă curiozitate în a te cunoaște pe tine, cel care îi soliciți serviciile, în a înțelege ce îți dorești, ce îți place, ce te relaxează, te animă sau te supără. Pentru că, la final, casa pe care o proiectează  va trebui să se potrivească în cât mai mare măsură cu cel care o va locui sau cu cei care o vor locui, dacă e vorba de o familie sau un cuplu. Nu e simplu deloc. E un aspect care e deseori  neglijat, cel mai important fiind considerat cel ce ține de inginerie, de structura de rezistență, materialele folosite, mărimea camerelor. Nu zic că nu sunt importante, pentru că e vorba de siguranța ta ca individ, de confortul tau fizic, pentru mine însă confortul psihic este cel mai important.

În articolul trecut vorbeam despre construcția unei case și cât de complicată este ea din punct de vedere al alegerii materialelor și al găsirii celor mai bune oferte. Acum vorbesc despre etapa de dinainte, cea in care ne gândim la un proiect de casă. E important să mergi către un birou de arhitectură cu experiență dar și cu empatie, care știe foarte bine atât care sunt cele mai bune soluții tehnice, cât și ce tip de organizare a spațiului ar fi cea mai potrivită pentru felul tău de a fi și pentru dorințele tale. Nu am în cap foarte exact cum aș vrea să arate casa mea de vis, dar am în cap trei principii pe care aș vrea să le respecte.

1      Lumina

Îmi place lumina, îmi dă energie, îmi dă inspirație. Aș vrea ca viitoarea mea casă să fie o casă luminoasă. Să existe multe ferestre, orientate așa cum trebuie pentru a avea în cea mai mare parte a zilei lumină naturală. Asociez lumina cu căldura și mă simt mai confortabil termic într-o casă luminoasă decât într-una întunecoasă. S-ar putea ca termometrul să mă contrazică uneori în comparația dintre o casă luminoasă și una mai puțin luminoasă, dar până la urmă contează cum percep eu realitatea, nu cum e ea tehnic vorbind. O casă cu ferestre mari este și o casă care poate fi bine aerisită. Mi se potrivește o astfel de casă pentru că eu sunt o persoană cu un ritm de energizare destul de lent. Nu sunt foarte matinal, nu îmi place cafeaua și durează ore întregi până ajung la o stare de trezie acceptabilă. Lumina însă mă ajută foarte mult.

2      Lemnul

Îmi place foarte mult lemnul pentru conexiunea cu natura pe care o simt prin intermediul lui. Ce e făcut din lemn are rămășite de viu, e natural, dă o amprentă de familiaritate spațiului. E adevărat, eu sunt crescut la țară și poate așa s-ar explica preferința mea pentru lemn. Părinții mei nu au casă de lemn, dar zona în care m-am născut și am crescut e încă bogată în păduri. Nu îmi doresc neapărat o casă integral din lemn, sunt destul de multe inconveniente de ordin tehnic din cauza modernității vremurilor.  Dar mi-ar plăcea să am elemente din lemn integrate in construcția și în estetica spațiului. Mi-ar plăcea să văd în jurul meu obiecte confecționate din lemn, să fie, poate, o parte a casei unde să predomine acest material. Cred că un arhitect cu un simț estetic dezvoltat ar găsi cea mai bună soluție pentru a integra lemnul în construcție.

3     Mic și încăpător

Sună ciudat, nu? Cum adică mic și încăpător? Ei bine, am avut experiența de a merge în locuri care din punct de vedere al spațiului nu erau foarte generoase, dar în care mă simțeam foarte bine datorită organizării acelui spațiu. Un birou de arhitectură care oferă și servicii de amenajări interioare e foarte potrivit pentru acest job. Nu îmi plac spațiile foarte largi, nu vreau sufragerie de 10 pe 6 metri, nu vreau dormitoare spațioase neapărat. Vreau ceva intim, cald, ceva care să fie mai degrabă cuibul meu și al familiei mele, nu o hală sau o arenă de spectacole. Dar să pot să îmi organizez în acel spațiu tot ce am nevoie. Știi, spațiile mai mici sunt mai încărcate de emoție, parcă.

O casă înseamnă foarte mult pentru un un om. Chiar dacă ai, așa cum am și eu, un ritm de viață alert, chiar dacă pleci la 7 dimineața și ajungi înapoi acasă la 9 seara, e important ca acele câteva ore pe care le petreci în casa ta să te încarce cu energie bună.

Acest articol a fost scris pentru Superblog 2018.

Cum ar fi daca mi-as face casa?

Tatăl meu nu s-a căsătorit până nu și-a făcut casă. Asta a fost ambiția lui. Dar, la țară, oamenii așa făceau, nu era singurul în această situație. I-a fost greu, mi-a povestit cum a făcut. A alergat după materiale de colo până colo, că nu găseai totul într-un singur loc. De la unii luai cărămidă, te duceai în altă parte să iei ciment, adu pietriș, cară apă, taie lemne, du-te la gater să-ți faci scândură, cumpără instalațiile. Asta ca să nu mai zic de meșteri. Nu era singurul care făcea casă în zonă, trebuia să te duci să vorbești cu tâmplarul, cu muncitorii, cu femei să ajute la făcut mîncare pentru cei ce munceau. Să vezi când erau liberi să vină și la tine, să te înțelegi la bani, să respecți hachițele fiecăruia: unul vrea pauză la 12, altul la 2, altul vrea băutură, unul mănâncă numai de post, altul vrea numai varză și carne, ăla pleacă la 3 că mai are treabă, altul stă până la 7 seara, unul nu știe cum să facă mortarul, altul se băga doar la fundație, ăla cioplește într-un fel, altul altfel. Credeți că era simplu? Nu era deloc.

Cum ar fi dacă mi-aș face eu acum casă? Păi cred că aș înnebuni. Acum mai e o chestie: piața materialelor de construcții s-a diversificat foarte mult. Te duci să iei tablă și ai de ales între tablă zincată, tablă laminată, tablă neagră laminată, apoi ai profile metalice HEA, HEB, INP și alte prescurtări din astea de nu mai știi ce și cum să alegi, tot felul de rigips, BCA, vopseluri, izolații. Nu sunt meseriaș și nu mă pricep, trebuie să te duci cu un meseriaș la mai multe depozite și dacă întrebi doi meseriași dferiți, fiecare își poate recomanda altceva, ce știe el că e mai bun și se potrivește la ce ai de făcut. Și încă nu am ajuns la costuri. Aia e mai ieftină, dar ține 5 ani, aia e mai scumpă, ține 10, ailaltă e și mai scumpă, dar are nu știu ce izolație, profil, diametru.

De aia e bine să ai un singur loc să te duci și să alegi tot ce ai nevoie. Știți conceptul de casă de comenzi? Te duci la oameni și le zici ce le trebuie și ei comandă pentru tine, cât îți trebuie și cum îți trebuie. Ai consultanți care te sfătuiesc ce și cum, ei nu sunt angajați ai unei firme și pot să îți recomande fix ce cred că îți trebuie, nu ce face firma x sau y. Casă de comenzi in domeniul materialelor de construcții? Ei bine, există.

Când îmi voi face casă (și eu aș vrea să-mi fac una), voi apela la ei. M-au atras cu acest concept de a găsi tot ce trebuie într-un loc. Plus că trăim în era internetului și toate se comandă online, pe site-ul lor, nu trebuie să mă duc la nu știu ce depozit la mama naibii. Ei nu depozitează materialele, le comandă pentru tine pe loc și astfel ai și un avantaj la preț, pentru că nu plătești depozitare și e convenabil și că ai o singură livrare pentru toate, nu 7 livrări pentru 7 chestii diferite.

Mai au o chestie care este unică: recenzii video. Asta înseamnă că atunci când vin băieții și îți aduc materialele, tu filmezi livrarea și ei îți dau și o reducere. Mișto, nu? Nu primești o avere, dar știi cât contează fiecare leuț când ai de cumpărat o mulțime de lucruri? Pe site au deja o mulțime de recenzii video, te uiți și vezi ce au primit alți oameni, cum au primit, cum au montat.

E clar, da? Înainte să mă însor îi fac casă, nu ar trebui să fie prea complicat acum.

Acest articol a fost construit pentru Superblog 2018.

Bucătăria de vis - o boală cu multe boluri

Norocul meu e că prietena mea știe să gătească. Norocul și mai mare e că stăm într-o garsonieră și nu e loc de două persoane simultan în bucătărie. Adică e, dar doar dacă stau cuminți și nu dau din mâini.

Când stăteam singur, găteam o dată la două săptămâni, acum gătesc o dată la patru. Culmea e că îmi place să gătesc. Dar cred că îmi place doar fiindcă o fac rar, că dacă aș găti o dată la două-trei zile cred că s-ar diminua plăcerea asta. Dar vezi, cred că aș găti mai des și m-aș simți mai bine dacă aș avea o bucătărie spațioasă și bine dotată. Acum e momentul să visăm.

Mmmm!

În primul rând să fie spațiu larg, să avem loc să trecem unul pe lângă altul. Trebuie să recunosc, bucătăria din garsonieră încurajează mult apropierea umană, dar, hei, să dăm dormitorului ce-i al dormitorului și chiuvetei ce-i al chiuvetei.

În al doilea rând, să fie un blat lung, unde să am loc să tai, să curăț, să pun castroane și boluri, cârpele, mănușile și două oale. Sincer să fiu, de oale nu sunt foarte pasionat. Trebuie vreo două pentru ciorbă și vreo două mai micuțe pentru diverse sosuri sau mâncăruri rapide. Dacă o întrebi pe prietena mea, ea vrea și oală sub presiune, că i-a intrat în cap că altfel puiul de țară nu poate fi gătit. Eu îi tot spun că nu are suficientă răbdare, ea îi dă înainte cu oala sub presiune.

Nici la tigăi nu aș exagera. Trebuie una teflonată sau de ceramică, mai adâncă și să nu lipească, trebuie una tip grătar și una medie, ușoară, pentru omlete și, ocazional, clătite. Tigaie de clătite nu vreau că fac de 2 ori pe an (din lene) și nu merită să investesc în așa ceva.

O tavă pentru cuptor ar fi foarte utilă. De fapt, două. Una o folosesc pentru toate chesțiile care se gătesc la cuptor și una o folosesc pentru plăcinte și alte prăjituri. Da, da, mie îmi place să fac  prăjituri în data aia o dată la patru săptămâni când am chef de gătit. Am și zis că dacă nu mai merge cu ce fac la serviciu, ultima șansă pentru un serviciu pe Pământul ăsta e la cofetărie.

Dar ce vreau eu cel mai mult și mai mult să nu-mi lipsească din bucătărie sunt bolurile. Vreo 20. Măcar. Să pot eu să pun așa într-unul ceapa tăiată, într-altul morcovii, într-altul ardeiul, în altul unt sau condimente,  în altul albitură sau 2 ouă, măsline, cașcaval și câte și mai câte. Să fie boluri simple acestea, din ceramică, dar și din inox. Să mai fie și niște boluri pictate frumos, să pui niște fructe mici, semințe, alune. Aș vrea să am o armata mică de boluri care să umple un dulap. Cred că aș fi în stare să mănânc tot din niște boluri, ori ciorbă, ori tocăniță, ori cremă de zahăr ars (la asta am răbdare).  Aș pune un bol frumos de decor pe masa din bucătărie, unul în sufragerie și pentru noptieră mă mai gândesc. Înclin să pun și acolo, totuși.

Sunt nebun, ziceți voi, sunt nebun eu din pricina asta? Nu trebuie neapărat să răspundeți la întrebare. Sau dacă vreți, puneți răspunsul vostru într-un bol și trimiteți-mi-l. Aș aprecia să nu vorbiți cu prietena mea înainte. Mulțumesc.

Acest articol, pe parcursul căruia am înnebunit puțin de poftă (de boluri, desigur), a fost scris pentru Superblog 2018.

Facem planuri romantice? Facem.

Primul sărut cu prietena mea a fost în parcul IOR. În prima noastră vacanță de vară ne-am cazat la un hotel care era lângă un mic parc de distracții. Credeți că aș fi vrut să ne urle muzica din parcul de distracții până la 1 noaptea? Da, da, știu, niște babalâci, vrem să ne culcăm la 1 în vacanță. Cel mai frustrant era însă Dragonul Vesel. E vorba de un mic trenuleț montaigne-russe care își făcea cursa în 30 de secunde și te întorcea doar de două ori mai smucit. Măi, nene, dar dacă nu urla dragonul până la 1 noaptea, clipocea, pufăia, făcea cu ochiul! Ce crezi? În ultima seară ne-am dat și noi cu el, numai de-ai naibii. Ne-am înghesuit cu chiu, cu vai în drăcia în mod evident creată special pentru copii mici, în niciun caz pentru adulți. Foarte bun pe smucituri, mi-a aranjat vertebrele cervicale bine. Și după asta ce vrem noi? Vrem o vacanță într-un parc de distracții ca lumea. Da, să stăm până la 12 noaptea acolo, dar ziua să vizităm parcuri și palate. Și uite așa am ales: city break în Viena.

Am pornit pe net între două ședințe la serviciu și am găsit cele mai bune oferte city break. Nu a fost greu de ales pentru că am găsit cele mai bune opțiuni la Christian Tour. Sunt prețuri foarte bune și îți poți rezerva și avionul și cazarea pe site-ul lor cu doar câteva clicuri. Comod. Al doilea prenume al meu e comod. Și asta se numește simplu experiența city break Christian Tour. Pe blogul lor poți găsi multe informații despre cele mai populare destinații împreună cu cele mai recente oferte city break pentru acele destinații.

Ce vom face la Viena? În primul rând Prater - unul din simbolurile Vienei. Da, vrem să ne dăm în roata mare, să stăm agățați ca liliecii pe traseul de montaigne-russe, să urlăm ca apucații și apoi să ne revenim în parcul verde.

                                                                   Palatul Schonbrunn      

                                                                                            Belvedere

Vrem și palate, că doar prietena mea e o prințesă, nu? Mergem la Schönbrunn, la Belvedere, ne plimbăm în grădinile lor mari și explorăm orașul într-o caleașcă vieneză tipică (Fiaker îi zic ei).
O plimbare în pragul serii pe Dunăre sau o plimbare pe Dunăre în miezul zilei până la Bratislava? Greu de decis.
Să plecăm în decembrie ca să prindem și faimoasa lor Piață de Crăciun sau să plecăm la primăvară ca să avem vreme bună de bătut străduțele cu cafenele, magazinașe și aleile palatelor? Mm, nici cu asta nu ne-am hotărât.

De fapt, cel mai greu lucru într-un city break Christian Tour e să te decizi ce vrei să vizitezi. Cu hotelul și avionul nu e nicio bătaie de cap. Ai pe site o mulțime de variante de hoteluri Christian Tour și găsești cele mai bune oferte de bilete de avion în funcție de datele pe care ți le dorești.

Pentru mine și prietena mea prima opțiune de city break în Viena este Christian Tour. Când plecăm? Ei, curioșilor, voi pune poze, nu vă grăbiți. Dacă primul sărut a fost în IOR, al câtelea sărut va fi în Viena? (fac cu ochiul)

Ghid inutil de stil - varianta de 10

          Cele mai frumoase momente le petrecem fără haine – așa e o vorbă. Eu sunt de acord, dar sunt anumite momente petrecute fără haine în care nu ajungi dacă nu ești îmbrăcat bine. Ironic, nu? Care sunt cele mai bune articole de îmbrăcăminte care te ajută să petreci momente frumoase în pielea goală? Ei bine, am făcut o listă cu ele. Fetelor, băgați la dulap, băieți, băgați la cap!

          1. Rochiile

Știți, desigur, sunt acele articole de îmbrăcăminte pe care 49,6% dintre bărbați (statistică oferită de GOL – Grupul de Observație a Lălâilor) le confundă cu fustele. Pentru a elimina confuzia, fustele încep de la talia femeii și rochiile încep de mai sus. Acum că am lămurit chestiunea aceasta arzătoare, să vă explic de ce o rochie elegantă este atât de importantă pentru o femeie și de ce bărbaților le plac atât de mult.

Serios, trebuie să vă explic? Nu v-ați uitat la poze și pe link? Dacă îmi cereți vreunul sau vreuna o explicație, îmi dau demisia din funcția de scriitor leneș de blog. Am zis.

           2. Șosetele

Am o obsesie mai veche cu șosetele, fiindcă îmi plac foarte mult și consider că sunt nedreptățite ca articole de îmbrăcăminte. O șosetă frumoasă atrage atenția asupra minunăției unei glezne feminine. O șosetă albă și un pantalon de culoare închisă atrage atenția unei femei că bărbatul care le poartă nu are stil. Cât de multe transmite o șosetă! Cât de mult le urăsc pe cele cu degete!  O femeie cu șosete cu degete e la fel de sexy ca Marilyn Monroe acum. Adică moartă. Și prefăcută într-o grămadă de oase.

           3. Cămașa

Dacă este purtată de un bărbat, comunică faptul că e om serios și matur, că e un corporatist zelos, că merge la interviu sau se duce la nuntă. Dacă e purtată de o femeie, comunică faptul că nu are deloc sâni, că are cei frumoși sâni, că e corporatistă dedicată sau, dacă poartă cămașa lui, că el trebuie să o iubească până la rupere. A cămășii rupere, adică. Da. Oh! OK, să trecem la următorul subiect.

          4. Ghete

Băieți, pe lângă faptul că ghetele nu te ajută prea tare să ajungi în pat cu o femeie, trebuie precizat însă că sunt foarte utile când e frig sau ploaie. Vrem să iubim și când plouă sau e frig și nu vrem să facem asta cu nasul plin de muci, cu degetele de la picioare murate sau degerate. Ele sunt, deci, articole de încălțăminte foarte utile, care ne protejează și ne oferă confort, iar dacă sunt și frumos lucrate și asortate atrag atenția asupra stilului personal. În cazul femeilor, acest articol poartă numele de ”ghetuțe”. Întotdeauna ”ghetuțe”, nu altfel. Nu faceți gafe, băieți! E adevărat, la fel se numesc și când le poartă copiii, dar despre asta într-un articol următor.

          5. Pantofii cu toc

Second best-seducer în garderoba feminină, pantofii cu toc sunt unele dintre cele mai puternice stimulante de imaginație pentru bărbați. Pun în evidență picioarele și conduc imaginația către zonele cele mai ascunse ale femeii. Sunt dirijori, antrenori de dezvoltare personală (dezvoltă o întreagă persoană sau doar părți ale acesteia), tonifianți, agenți eficienți de circulație sangvină, uneori catalizatori de hernie de disc. Astea toate înseamnă pantofii cu toc.

         6. Pantalonii

Fie că sunt scurți sau lungi, albi sau colorați, de stofă sau de blugi, pantalonii îi ajută pe bărbați să nu iasă în lume în chiloți. Femeilor le pune fundul în evidență. Am ratat vreunul dintre avantajele lor? Mmm... nu cred.

        7. Fusta

După cum prea bine știm cu toții, fusta are cea mai mare eficiență când e scurtă. Cât de scurtă și cum de scurtă – asta înseamnă să ai stil. Când e lungă, ei bine, asta ajută la întreținerea conversației. La fel ca în teorema banilor și a fericirii, fusta lungă nu stârnește conversația, dar o întreține. Ceea ce, să recunoaștem, e un lucru foarte bun. Fustelor le crește înzecit valoarea dacă se ridică ușor sau cad - asta se numește Teorema 2 Sexual-Gravitațională . Despre Teorema 1 într-un alt articol următor.

        8. Tricoul

Se poartă când e cald sau faci sport. Uneori, când e Casual Friday la birou. Când porți sutien, potențează efectul sutienului, când nu porți sutien potențează croiala pantalonului bărbătesc. De aceea, mai sunt numiți și potențiatori de forme.

       9. Pălăria

Pălăriile sunt cunoscute pentru utilitatea lor marginală și pentru Audrey Hepburn. Pentru femei sunt cel puțin la fel de greu de asortat ca o geantă plic. Dacă reușesc însă, întorc capetele. Mai era ceva, dar am uitat. Ah, da, bărbații sunt foarte sexy cu pălărie, când merg la un carnaval și trebuie să întruchipeze bărbați fatali ai anilor `40-`50, că în rest nu le poartă.

                                      Fotografie din arhiva personală care demonstrează cele de mai sus.

        10. Pulover

Un alt articol din sfera utilă, puloverul își demonstrează aspectul atrăgător când este subțire și mulat pe corpul femeii și când trece puțin de încheietura fragilă a mâinii ei. Pentru bărbații cu burtă e util, dar total neindicat. Dacă aveți burtă, vă e frig și ieșiți cu o femeie, luați și voi un tricou larg și o geacă de fâș, la naiba. Nu știu, mă, e greu la voi ăștia cu burtă. Mai bine axați-vă pe celealte articole din lista asta. Cu siguranță pentru voi o rochie sau un pantof cu toc sunt mai indicate decât un pulover. Nu mi-o luați în nume de rău, eu încerc să vă ajut.

       Acest articol pare un pamflet și vă rog să-l luați pe alocuri în serios. A fost scris pentru Superblog 2018 și perfect inspirat de answear.ro.