E, uneori, in tot ce nu s-a spus

Se pregateste o-ncercare pentru fiinta care-i slaba
Un val ce va veni asupra-i, cerandu-i sa stea drept,
Un vant cu frunze ude, amaraciune si o palma
Il vor lovi, deodata, in crestet si in piept.

Isi va ascunde glasul si ochii-i va inchide,
Dar lacrimi nu ii vor spala obrazul,
Caci piatra ce-i in suflet nu se va deschide,
De nu va invata cu adevar sa sfarame zagazul.

De nu va recunoaste ca mic e-n fata sortii,
Ca e al vremurilor si proniei supus,
Ca numele-i e pus la rand in cartea mortii
Ca dragostea e, uneori, in tot ce nu s-a spus.

Sa-nghita suferinta cu noduri pana-n vintre,
Sa indrazneasca si cerul sa-l citeasca,
Sa nu-i mai fie atata teama de cuvinte,
Sa indrazneasca pe gheata sa paseasca.

Iar cu genunchii indoiti in rugaciune
Sa aiba judecata libera si dreapta,
Sa aiba cutezanta de a spune
"Vreau sa iubesc ce e in lumea toata"!

Conversaţia cu...Dracul. Bogdanii şi Cel de Jos

De regulă, oamenii când beau, devin mai veseli, mai bucuroşi. Când eşti foarte bucuros, se foloseşte o expresie "l-ai apucat pe Dumnezeu de-un picior". Noi nu înţelegem neam ce legătură are piciorul lui Doamne-Doamne (care picior?) cu veselia dar atunci când suntem veseli (de la alcool) ni se pare că suntem cei mai şmecheri de pe lume. Când eşti cel mai şmecher se foloseşte o altă expresie "e dat dracului". Ei bine, de data asta, Doamne-Doamne nu ne-a mai dat niciun picior să-l apucăm, în schimb, Întunecimea sa ne-a dat... să zacem. Ce şi cum, iată:

Dracul: Oooo, dar ce-avem noi aicea, Ariciu' şi Berilă, bine că mi-am luat alicea. Hahahaha, dragii mei, ce mult mă invocaţi, ce mult mă chemaţi, ce mult vă trimiteţi unul pe celălalt la mine, chiar îmi sunteţi dragi zdrenţelor. Şi tocmai de-asta vă zic că eu însumi, Dracul, fără Vlad, doar Dracul, sunt extrem de dezamăgit. De ce aţi apelat mai întâi la partea luminată când doar ştiţi câte vă pot oferi, ah, ah?

Berilă: Spurcăciune, mie nu îmi place ce promisiuni faci! Chestia aia cu iadul nu e deloc o publicitate bună. Sunt surprins cât de multe persoane te votează când vii cu un program electoral atât de sumbru pe termen lung. Nu ştiu, zău, nu ştiu cum reuşeşti. În plus, e vorba de nişte chestiuni delicate care implică dragoste, delicateţe, sensibilitate şi nu e pe competenţa ta, din câte ştiu. Chiar sunt curios cum de ai hotărât să ne bagi în seamă acum şi de ce.

Ariciu': În primul rând, Ptiu urâtule! Păi cum dracu' să apelez la tine dracule, când tu te-ai băgat în toate poveștile astea și le-ai făcut de o culoare căcănie? Ce să vin, să mă rog de tine să fii potolit? Neah, m-am dus la concurența ta, aveam nevoie de bine, nu de mizeriile tale, coarne strâmbe ce ești, că arunc acum niște apă sfințită pe tine de te iau frații tăi. Ia zi, cu ce prilej duminică în intimitatea mea?

Dracul: Dragii şi scumpii mei oameni, frumoşii mei adepţi, mă, ciocoflenderilor, atâta de penibili sunteţi uneori că numai dracul mai poate să vă fie prieten şi să pretindă că vă cunoaşte. Iar când vă îmbătaţi un pic aşa... moaaama mea, am o cameră fix pe voi şi o bag în prim plan să mă amuz. Senzaţional, râd la karaokele vostru improvizat de se cutremură alambicurile necurate din compartimentul vecin. Păi bă, beţi, mă? Beţi. Fumaţi, mă? Fumaţi. Ziceţi, mă, bancuri cu Iisus? Ziceţi, copiii mei încă nearşi. Ăsta care eşti mai răscopt, animalul de grădină, băăăă, băiatule, la cât trup gol de femeie vezi tu zilnic când, cică, lucrezi, nici adjuncţii mei pe linie de curvăsăraie nu văd în 2 schimburi de muncă (să zicem antichitate-ev mediu, schimbul 1). Iar tu, albicios fricos, eşti savuros cum te gândeşti şi te răzgândeşti de 7 ori în 6 ore, te deprimi tu aşa că nu te bagă lumea în seamă şi ai în cap cele mai proaste replici de agăţat din lume, de la invazia vikingă pâna la primul sms din lume. Eu ştiu că tu ai cerut nişte texte de agăţat la Luminatul. Dar el nu ştieeee... nu ştieeee... nu ştie pentru că, vezi tu, în sufletul tău îţi doreşti una atentă şi grijulie şi isteaţă şi care să te provoace, să te incite şi să te zăpăcească şi să mai fie şi a dracului de bună. Nu aşa vrei ? Hai că ma pricep la d-astea. După cum observi, sunt pomenit în descrierea asta. De ce? Pentru că dacă vine vorba de femei, eu şi numai eu sunt Supremul Peşte. Cereţi-mi femei şi vi le voi da. Copiii i-am lăsat să se ducă la Preacuratul, dar femeile au venit la mine. Toateeeeee! Muhahaaa!

Ariciu': Al dracu de drac ce ești, ce școală de ispite ai. Da mă, bem, fumăm, ne uităm la femei goale, da' stai tu liniștit cu smoala aia de anvelopat blocuri, că suntem oameni buni și asta contează, bă, inumanule. Păi bine mă, tu ăsta, mai negru decât mine, o bagi tu pe-asta cu femeile la înaintare, profiți de doi vulnerabili, de doi artiști suferinzi și de doi bărbați în căutare de femei cu ceva ANGELIC în ele - da, da, zvârcolește-te, preparatorule de cazane. Dar oare de ce căutăm noi femei? Păi mă decăzutule, te lauzi că ne dai femei, dar oare cine și-a băgat mă coada de nu s-a lipit nimic până acum? Cine aduce mă tentații tot timpul? Cine le bagă toate tâmpeniile în cap? Cine le face mă așa schimbătoare? Cine le face mă să fie reci și indiferente după ce, ieri, erau ca tocmai transportate din Eden? Tu, tovarășe Drac, îți zic eu, că-ți mai știm și noi metodele de lucru pe-aici. Nu le-nveți mă tu, că mă apucă dracii, prozeliții ăia ai tăi nenorociți, să-ți spună vrute și nevrute, să-și facă planuri lângă tine și-apoi să te arunce de lângă ele cum te-a aruncat pe tine Doamne-Doamne din Grădina Lui frumoasă? Ai făcut și tu vreodată un cuplu fericit, ai dat tu cu iubire-n doi oameni în existența ta mult prea lungă?

Berilă: Dragă Drace, eu sunt derutat. Adica, una la mână, suntem în post, credeam că ai putere mai mică în perioada asta. Doi la mână, de unde ştii tu ce vorbesc eu cu Dumnezeu? Trei la mână, credeam că se face pact cu tine, tranzacţie de vânzare-cumpărare suflet, chestii de-astea oficiale. Şi tu vii şi zici: cere şi îţi voi da. Ştii că Imaculatul are un slogan similar, da? Deci eu sunt cam derutat. Nu consider că m-ai ajutat prea tare până acum. Mi s-a parut că te zăresc atunci când plângeam singur prin baie, când ma culcam frustrat şi mă trezeam şi mai şi, când mergeam zile întregi cu buzunarele goale... şi zic şi eu ca amicul, vii senin şi ne vorbeşti de femei. Şi apoi, ia, să te întreb, dacă eşti tu aşa şmecher, până acum de ce nu te-ai amestecat, mă? Că ştii de când o lălăim aşa... să vii şi tu să zici, uite, bă, e Scarlet, nu... Keira... nu... Adriana Sklenarikova, mă. Aşa, cred că e la tine în anticamera. Sau, hai, mă, să nu zici că sunt pretenţios rău, Anna Lesko, mă, e bine? Deci să zici aşa: uite-o, bă, pe Anna, e în spate, ia o gulie de la raionul legume. Te duci la ea, îi zici ce-ţi şoptesc eu de pe umărul stâng şi o s-o dai pe spate. Şi o să povesteasca apoi în tabloide de recentele ei orgasme în compania ta sau, hai, bine, de cât de bine săruţi sau măcar, de cât de repede a adormit cu tine în pat. Să faci tu gestul ăsta aşa şi apoi să-mi zici: uite, bă, ce pot să fac, hai să negociem, că mai am multe de oferit şi uite aşa şi pe dincolo. Eu cum să mă bag aşa cu tine în seamă, să te cred eu că îmi dai tu pe una-alta şi o să fie totul ok. Tu nu zici nimic de riscuri, mă, ceva e suspect. Cam pute ceva la tine acolo...

Dracul: Simpaticii mei, sunteți nervoși, vă înțeleg. Bine, nu forțați nota, că știți că și cu torturile, ghinioanele, sărăcia și impotența tot eu mă ocup, da? Dar să ne întoarcem la necurățeniile voastre. Păi voi credeți că eu pot să trec peste creierul vostru liber, mă? Băiețel țepos, păi tu crezi că eu mă bag în capul femeilor mă să-ți dea ție cu șutul? Eu le învăț cum să vă vrăjească și apoi să plece? Ei bine, surprize, surprize, dar nu din Iad. N-am nicio legătură. Repet, eu le aduc, le livrez, am o oarecare apariție codală în situația asta, dar doar pentru crearea poftei. De exemplu, cumințeilor, știți cum vă întoarceți voi după câte o făptură de-asta imediat cum dă din gene? Da, eu o aduc în fața voastră, da, eu vă fac să vă fie poftă de asta, dar mai departe, pare rău să aflați asta, eu nu decid cât sunteți voi de proști. Că voi nu sunteți apoi în stare să îngăimați mai mult decât glume unul despre celălalt și să povestiți momente penibile, să moară luciferii mei mici dacă am eu vreo treabă. Și hai să vorbim un pic și despre cât sunteți de ipocriți. Şi proști, și ipocriți, ai mei sunteți. Păi Ariciule, zici că vrei femei ange...na, că nici nu pot să pronunț, dar la asta te gândești când o vezi pe una într-o rochie scurtă și mulată? Te uiți la sânii ei, ți-o imaginezi dezbrăcată dar vrei să fie de-ai ălora, ah?

Berilă, tu ții post mă? Că mi se pare că te-au observat fără să fie atrase evident de tine niște drăcoaice de-ale mele aseară la niște beri. Ultima dată când am verificat, nu prea era așa sfântă berea asta. Păi și-atunci ce putere să aibă tolomac mic postul asupra mea, dacă el pentru tine nu există? Şi cum naiba să nu știu ce vorbești cu Dumnezeu, când Internetul, cu tot cu pornografia lui atât de disponibilă, a fost ideea mea, iar tu scrii totul pe blog. Am râs de ne-am ars pe noi când am citit ce cuminței vă dădeați voi. Cât despre ofertă, ia-o ca atare și taci. Prinde promoția de Sărbători. De Crăciun, Dracul îți oferă o femeie! Nu ți-am cerut nimic în schimb, nu fi fraier, ia de la nenea Scara ce-ți oferă!

Nu vă aruncați la Keira și Sklenarikova, că n-aveți voi treabă. Sunt și aici ierarhii. Şi nu, voi nu sunteți în ele. V-am văzut descrierile în conversațiile cu concurența și vă pot spune, pe scurt, că vă pot oferi fix ce-ați descris acolo la care adăugați că vor fi în fuste nesimțit de scurte, cu decolteu cât burta voastră...mă rog, a Ariciului, de mare și gata să fie agățate.

Dar cum știți că-mi place distracția, ia să vă văd cum agățați voi una, frumoasă, bună cum ziceți voi și care e special pregătită pentru asta. Trebuie doar să faceți ceva, ce faceți? Atenție, chiar dacă e gata să fie agățată, nu înseamnă că nu poate s-o tireze imediat dacă spuneți vreo tâmpenie.

Ariciu': E, da, drace, că asta mă supăra până acum, să știi. Că nu erau ele gata de agățat, asta mă ținea pe mine-n loc. Că în rest, eram pe treabă, farmecul meu e renumit pe atâtea și atâtea meleaguri, din sufragerie și până-n bucătărie, vorbele mele sunt miere pentru urechile femeilor. Sau ceară, mă rog. În fața zâmbetului meu cedează toate. Imediat după ce le zâmbesc, cer ele însele de bărbat primul văzut cu organ sexual masculin, în afară de mine. Și vorbim de categoria care jurase că nu se căsătorește niciodată.

Așa că, da, mersi pentru test, îmi dai ocazia să mă afirm. Dacă-i gata de agățat, ce naiba, totul e ca uns. Mă rog, hai să încercăm totuși. 'Bună, probabil auzi asta atât de des încât te plictisesc peste fix cinci secunde. Ești frumoasă și dacă nu e vreun alt norocos în viața ta, dă-mi mie o șansă'. Penibil, na. Merge, îți place, te distrezi? Party în Fire?

Berilă: Ba, iară, băăă? Nene, când vorbesc cu Înţeleptul mă pune să zic texte să vadă cum agăţ eu pe una. Tu acum iar, te-ai găsit tu să-mi dai extemporal! Bă, dar numai chestie de texte e, mă? Dacă eşti aşa bun, Promiscuitatea Ta, fă să vină una la mine cu text de agăţat. Eh? De asta ce zici? Ce, nu merge, vrei să zici că nu merge? "De Crăciun, Dracul îţi oferă o femeie!" Ai angajat copywriter nou la cârlige acolo şi acuma numai în fraze publicitare vorbeşti. Ah, încă o chestie: asta cu prostia... nu ai nimic de-a face cu ea? Adică în astfel de probleme nu îţi bagi coada? Că am tot cerut să nu mai fiu prost, în special cu femeile, am cerut în partea ailaltă şi vezi şi tu rezultatul. Şi mă gândeam că poate poţi ajuta cu ceva creier un sărman nebun...

Dracul: Băăă, când văd ce vă duce capul, nu pot să nu mă gândesc la fetele de la spitalul de nebuni. Sunt nişte nefericite acolo, câteva sunt frumoase, mă. Frumoasele nebune... cu alea aţi avea şanse, mă. Mari! Mari de tot! Ariciule, e una care, dacă nu îi citeşti cumva dintr-o enciclopedie, ea râde. Orice i-ai spune, ea râde, dacă nu cumva citeşti orice dintr-o enciclopedie. Atunci stă serioasă, ascultă, cu ochii mari, albaştri închişi şi cu mâinile împreunate la piept aşa nerăbdător, soarbe vorbele din enciclopedie. Altfel, râde. Fata asta ar fi ideală pentru tine, după câte văd. Bine, dacă nu ai de gând să faci sex cu ea camuflându-ţi penisul într-o enciclopedie, atunci va râde şi în cazul ăsta nu va mai fi plăcut, mdea. Dar altfel, îţi zic, e perfectă pentru tine. Iar tu, Berilă, o s-o cunoşti pe bipolara de la mezanin. Săraca, au pus-o intenţionat la mezanin, ca să nu ştie dacă e la parter sau etajul 1. Bipolara asta e când veselă şi bună, când furioasă şi rea. Dacă reuşeşti sincronizarea cu fata asta, o să vină la tine, te agaţă şi când vrei s-o săruţi te strânge de gât. Când nu ai chef de ea, o laşi în pace, când ai chef te duci pe la ea, aştepţi maxim 10 minute şi se face sclava ta sexuală după ce înainte diseca iepuraşi. Atâta doar că, înţelegi, trebuie să fii foarte rapid. De creier nu mă ocup eu, e chestia cu arbitrul, ştiţi voi. Eu suspectez că voi vă sabotaţi singuri cumva, sunteţi proşti intenţionat, de frică. Proşti de frică, o categorie bine reprezentată aici la mine. Ăştia ard repede şi ţipă mult. Hmmm... dar să revenim, lăsăm textele, însă dacă vreţi să aflaţi vreun secret de la mine, puteţi să mă întrebaţi, oricum o să ne revedem cândva, zic eu, şi ar fi util să ne cunoaştem mai bine.

Ariciu': Ne spui tu nouă secrete? Adică vii tu deodată să ne momeşti aşa şi ne mai zici şi secrete. Ia zi-mi tu mie, dacă eşti aşa disponibil şi drăguţ, înflăcăratule, cum se face că fix atunci când zici că te-ai liniştit un pic, când îmi stă gândul doar la una singură şi pari cât de cât pe linia de plutire, mai aduci tu în calea mea alte două-trei? De ce? De ce? Zici că te echilibrezi, accepţi în sfârşit că ai pus ochii pe una şi surâzi aşa ca un bou şi ca din nimic, te mai sună şi alta, întâmplător, să te cheme pe nu ştiu unde şi să vadă ce mai faci, îţi mai scrie şi alta, vezi Doamne - muhahaha şi ţie, Dracule - ar fi interesată de tine, şi apoi o mai şi visezi pe o alta ca să te doboare definitiv. Eu, după cum ai observat din exprimarea mea anterioară, bănuiesc că ai o legătură extrem de strânsă cu aceste evenimente şi mi-aş dori tare mult să explici de ce şi cum procedezi la acest fenomen.

Berilă: Aaa, ce nu ştiu eu e ce fel de simţ al umorului ai tu, Nimicnicie. Că fraza aia cu revăzutul cândva nu mi-a plăcut deloc, ştii. Ţi-am mai zis, publicitatea asta pe care o faci tu e cam dark, prea multă cacao în ea. Îţi mulţumesc pentru visul oferit, bipolara de la mezanin ar putea fi femeia vieţii mele, atâta doar măcar fă-o să arate foarte bine şi să nu poarte sutien. Iar chestia asta cu dezvăluit secrete poartă o capcană în ea, sunt convins. Habar nu am care. Dar o să te întreb, totuşi, ceva. Ştim cu toţii că femeile simt când eşti disperat. Şi se feresc de tine. De ce? Ce lucru ameninţător e pentru ele ca tu să fii disperat? Că şi ele sunt uneori. Nu? Şi de ce dacă le ignori aşa un pic, se incită ele? Poţi să-mi explici această enigmă, proxenet universal ce eşti?

Dracul: Să las vrăjeala, nu vă miroase a bine asta cu secretele, dar aţi întrebat ceva amândoi. Eu când vă zic că sunteţi de-ai mei, nu vreţi să mă credeţi. Sunteţi fierţi pe drăcii şi zău că mă amuz când văd cât de uşor e să vă aduc spre mine, când sunteţi atât de obsedaţi de femeile astea şi câte derivă din asta. Sunteţi supăraţi cu ele, mergeţi să beţi. Ne place, place, place. Sunteţi bucuroşi, sărbătoriţi şi beţi iar. Ne place, place, place. Dacă sunteţi supăraţi, mai şi înjuraţi, dacă sunteţi bucuroşi, uitaţi să-i mulţumiţi Concurenţei, iar ne place, place, place.

Berilă, cred că aşa l-aş fi alintat şi pe fiul meu, excelentă poreclă, tu de ce crezi că nu vor femeile disperaţi? Eu nu ştiu, pe bune, ce învăţaţi voi acolo sus. Mă rog, hai s-o fac şi pe dascălul, că numai asta nu mai făceam. Două secunde, că se întâmplă ceva aici...Adolf, Saddam, potoliţi-vă odată că vă dau focul şi mai tare, psihopaţii mei. Aşa, unde rămăsesem? Da, cu disperaţii. Nu v-aţi prins până acum că femeile au nevoie să se simtă sigure? Şi nu, nu doar ca să nu le atace boschetarii pe stradă, ci şi sufleteşte. Păi ce siguranţă are femeia aia cu tine când te vede atât de fiert încât nu mai gândeşti, încât ai alege orice, dar orice femeie, numai ca să nu mai fii singur, ce siguranţă să aibă când disperarea vă face să arătaţi ca nişte copii nu foarte isteţi? Nu zic că n-ar intra în targetul meu o femeie care să se îndrăgostească de un băieţel, dar încerc să vă explic ca să nu ziceţi că vă aduc eu cu forţa la mine. De ce vor să le ignori câteodată? Păi ţie îţi place mă să te bată una la cap zi de zi numai cu dulcegării? Aaaarrrrgh, că astea nu-mi plac deloc. Focul se aprinde, uită-te la mine aici în cazane, dacă eu îi las pe ăştia la o flacără constantă, se obişnuiesc nenorociţii şi începe să le placă. Şi atunci din când în când, mai stârnim flacăra, dăm mai tare, oprim şi reaprindem şi mai tare. Ca să-i doară. Cam aşa şi cu voi cu femeile, trebuie reaprinsă, diferenţa e că la voi nu vă doare, din nefericire, ci o să vă placă dacă ştiţi să faceţi asta.

Mă întrebi dacă am vreo legătură cu femeile alea care apar exact când te stabileşti tu la una? Lasă-mă să mă gândesc puţin. DAAAAAAAAA, MUHAHAHAHAHAHAHAA. Da, am, şi-mi place. Da, şi aşa va fi mereu. MUHHAHAHAA. O să-ţi placă de una, o să am grijă să-ţi aduc în faţă multe, multe, multe, ca să nu te poţi abţine, infamule. Iar atunci când vei fi singur şi nu vei avea nici una în cap şi o să tânjeşti după una la care să te gândeşti cu drag, atunci nu-ţi voi da nimic, n-ai decât să te rogi la vecinii de sus dar nu cred că o să scapi de asta. Obişnuieşte-te. Te abţii sau, şi mai bine, NU TE ABŢII, MUHAHAHAHAHA.

Dar uite m-a provocat prietenaşul Berilă, cred că eu l-am pus involuntar să se gândească la asta cu PR-ul meu, vă ştiu pe amândoi oameni din domeniu. Chiar vreau un pic de rebranding, ia găsiţi-mi un copy bun pentru lăcaşul ăsta al meu.

Berilă: "Nu contează cum e destinaţia, drumul contează. Şi cel mai plăcut drum din lume e cel spre casa mea". Ţi s-ar potrivi perfect. Ai păcăli mulţi aşa. Doamneee, de ce m-ai lăsat să fac asta? Să vorbesc cu Prea Urâtul şi să-i fac şi reclamă. Întortocheate şi grele sunt căile Tale şi ale diavolului sunt înşelătoare...

Ariciu': Mda, drace, eşti prea apropiat mă. Nu ţi se pare că ne-am împrietenit cam repede? Stai liniştit, întrebam şi noi într-o doară, nu te mai umfla aşa în negreala ta, că te supraestimezi. Păi, astea-s secrete mă, ce ne-ai spus tu nouă? Astea le ştiam noi mă, dar tot nu le-am înţeles niciodată, credeam că eşti tu mai deştept cumva, deşi na, nu degeaba ai ajuns să ai jobul ăsta. Chiar şi-aşa, dacă ăl mai mare rău pe care poţi să-l faci e să trimiţi femei când mă gândesc deja la una, ce să zic, crezi c-o să plâng? Mă enervează, e drept, dar mă descurc eu, don't you worry, don't you worry, drace.

Şi vrei copy? Na: 'Dracul. Pasiuni care te mistuie. La Propriu. Since Eternity'. Hai, ptiu de-aici şi lasă-ne.

Dracul: Bravo, măăă! Hai că aţi nimerit-o frumos amândoi. Poetic, aşa, un pic. Am făcut şi eu un zombiestorming cu ai mei fără de creier şi au ieşit: "La cazanul păcătosului", "Arde-i una, arde-i două, că nu are-o viaţă nouă", "Am avut şi vom avea mereu/ Boală pe cei fericiţi/ Ne pişăm cu jetul arzător/ Pe sufletul vostru de îndrăgostiţi", "Fără noi, nu e pasiune, fără tine, nu e foc în cer", "Aici sunt primii îngeri căzuţi", "Roses are red, violets are blue, we like to fuck you in the arse, you are as dark as an arse too", "Mamă, mamă, ce-am făcut, jur că nu o să mai... fac friptură-n post" şi tot felul de chestii din astea de inspiraţie îndoielnică. Eu vă apreciez talentul, prostia şi viaţa haotică, sunt un pic mândru de voi, dar îmi e şi teamă că voi o să ajungeţi din prostie pe meleagurile alea cu verdeaţă. Zic mersi că v-aţi pierdut fecioria, că altfel eram deznădăjduit, nu mai aveaţi nicio şansă în momentul ăsta pentru cazane... Vă promit un chin frumos pe Pământ cu multă piele, ţâţă artistică şi zâmbet de prostituată de lux sau actriţă de videoclipuri şi vă aştept cu drag la mine, peste ceva timp, vă aranjez un post mai bine poziţionat, puţin mai rece, dar deosebit de incitant, întrucât veţi supraveghea Gheena Studentelor la ASE. Uofff, fir-aţi ai mei de simpatici!

Şapte femei au suspinat în diverse colţuri ale lumii, trei pisici au zgâriat stăpâna pe mână şi o maşină a intrat într-un coş de gunoi plin cu ambalaje de halva. Asta s-a întâmplat într-o secundă şi interlocutorul nostru a dispărut. Cine dracu, Doamne iartă-mă, să mai înţeleagă şi viaţa asta plină de comunicare?

Conversatia cu Dumnezeu. Bogdanii si Cel de Sus, partea a doua

       N-am avut astampar si din nou ne-am pus imaginatia la treaba. Din nou, ce vedeti mai jos nu ar fi fost posibil fara talentatul asta de Arici.

         Pe cand se inganau plictiseala cu oboseala, mustul cu muraturile si dracul cu femeile, cei doi se asezara intr-o rana ganditori si fixand clanta usii cu insistenta. E vorba de doua usi diferite, daar... un singur vizitator intra brusc pe cele doua usi concomitent. Eeeeh... 

        Dumnezeu: - Ce bine va mai sade voua dusi cu capul asa, nebauti, nespalati si cu parul mare! A trecut o luna pe Pamantul asta al vostru, baieti, si m-am hotarat sa va vizitez din nou, caci mi s-a spus de la apropiati ca sunteti din ce in ce mai hazlii si cu atat mai prosti. Deci, cine incepe cu explicatiile? 

         Berila: Dumnezeutule draga, eu sunt neschimbat ca minte, asa cum ma stii. Dar s-au mai intamplat multe, uite, chiar voiam sa te intreb despre niste chestii. Intr-o seara, la metrou, s-a urcat una. Era urata, Doamne, nasul mare si nimic impresionant de aratat, pacatele mele! Si doua scaune langa mine erau libere, cu voia Ta. Si s-a asezat pe scaunul mai departat. Si m-am uitat un pic in treacat la ea si ea tot cam asa si intr-un minut a venit pe scaunul de langa mine. Si ii mirosea parul bine. Stiu asta pentru ca daca nu a umblat in parul ala si l-a dat de pe o parte pe alta ca eu daca eram parul ei o injuram, pardon, o binecuvantam cu vorbe alese. Dar nu se uita la mine. La un moment dat nu stiu  cum se intorsese pe scaunul ala ca era cu spatele la mine. Si mereu facea ceva cu mainile, cauta in geanta, tropaia din picioare, era agitata rau. M-am uitat asa in directia ei... nu stiu, Doamne, nu stiu cu femeile si gandeste-te ca era urata si iti dai seama ca m-am fastacit ca virgina la cireada de armasari. Pai daca-i dadeai tate, iarta-ma, ce faceam, Doamne? Ce faceam? Zi-mi si mie! Muream au ba? 

        Ariciu: Doamne, ai pus punctul pe i, țin de la început să-mi exprim regretul pentru asta cu nebăut, dar e mai greu în cursul săptămânii, în fine, știi Tu mai bine. Cât despre cele întâmplate într-o lună, Doamne, palmaresul meu a rămas neatins, 0 reușite din 0 încercări. Ba mai mult, mi s-a cam luat de toată treaba asta, dacă noi suntem proști și amuzanți în prostia noastră, e, lasă, că nici pe ele nu le-ai făcut tocmai rude cu Petru și Pavel. Așa că, ia zi, de ele, ce-ai de zis? 

        Dumnezeu: Aoleu, mă enervați din prima, și iar mă ceartă ăia mici cu aripi că-s un pic ciufut. Terminați cu drăcoveniile astea...Ptiu, bată-vă să vă bată de nepricepuți, că nimic nu v-am dat bine în cutia aia de cap...Bă Berilă, Eva aia de-a stat lângă tine, bă băiatule, fiul, cum să-ți mai zic, păi să-ți mai explic eu mă de ce s-a chelit lângă tine? Iar tu ăstălalt, țeposule, iar ai dat-o pe depresii? Să-ți zic eu ce-i cu femeile, de ce nu-s ele sfinte? Păi ca să se potrivească bă cu voi, vicioșilor și păcătoșilor, ce vrei, să le cuplez cu apostolii? Important e că am dat pentru toată lumea ceva bun, ca să vă puteți cunoaște între voi, bărbați și femei, și să vă placeți câte unul cu una așa, din când în când. Dar, da, constat că la creier...mă rog, fiasco. Așa, să vadă ce-ați înțeles. Berilă, deci dacă acum vine una și dă din gene la tine într-un norișor d-ăsta cu care mergeți voi pe pământ acolo, ce faci? Iar tu, Ariciule, ce să-ți facă nenea Dumnezeu ca să nu mai fii copil mic și să nu-ți mai iei jucăriile și să pleci de fiecare dată când n-a râs una la tine? 

        Berila: Aaa, daca da din gene ma inrosesc si ma uit in alta parte. Si o sa-mi fie foarte cald si o sa nadusesc si o sa racesc si o sa stau la pat 3 zile. Daca da una din gene, Doamne, cad la pat. Daca da din gene una, imi taie astia din bonurile de masa pentru zilele lipsite. Una sa dea din gene, Doamne si o sa plang... cu tot cu muci. Si o sa-mi piara pofta de mancare, o sa miroasa a otet in camera si prapadesc sapte cutii de servetele. Doamneee, nu-mi place cum pute otetul... tu-ti dai seama ce se poate intampla? Sa stii ca nu exagerez, mi s-a mai intamplat o data, dar atunci eram la dentist, e adevarat, e altceva. Da cred ca genele aleia ma vor speria mai tare decat clestele. De atunci inchid ochii cand ma asez pe scaun la dentist. Nu vreau sa vad nimic. Astept sa se termine totul. Dar daca nu o sa pot inchide ochii din cauza genelor alora? Ce fac, datator de fraze binecuvantate? Stii, ma surprinde putin ca tine de competenta Ta chestia asta cu agatatul, eu intotdeauna am crezut ca e o treaba a dracului. Dar... cu Tine pot sa vorbesc despre chestiile astea, stiu ca esti indulgent si ma intelegi. De mine si dracul ar face misto, asa ca, vezi... de-aia iti povestesc eu Tie toate astea, ca stiu ca esti intelegator si poti sa-mi dai un sfat. 

        Ariciu: Doamne, eu nu vreau să mă bag peste prietenul meu, dar eu îți zic, nici mie nu mi-era suficientă asta cu părul. Adica să-mi fi dat și un cot, să fiu sigur că nu era altul vizavi pentru care își aranja podoaba cea capilară. Mă rog, cât despre mine, așa mă vezi tu? Copilăros? Răsfățat? Oare pot și eu să mă enervez puțin, fără să trimiți un asteroid mic în capul meu? Păi cum să nu-mi iau, dragă Dumnezeu, jucăriile când toate vorbesc despre inteligență și suflet și se gândesc doar la Tu, Iartă-mă, știi tu ce, cum să fiu om întreg la cap când toate își doresc oameni buni lângă ele, iar de mine fug toate, păi cum, nu-s eu bun? Eu zic să mă înțelegi și pe mine, și să faci bine să construiești una ediție limitată și specială. Pot să dau și dimensiuni, că vorba aia, eu nu sunt superficial ca ele, dar am niște standarde.

       Dumnezeu: Berila, adaugi sensuri noi expresiei "l-au omorat femeile", dar, din pacate pentru tine, fara ca macar sa te atinga. Imi amintesc de dentist, atunci te-am ocrotit cat am putut, erai mic si speriat si uite ca acum ai crescut de doua ori mai mare si la fel de tantavan ai ramas. Stii ce-o sa fac cu tine, nume de urs bleg ce esti? O sa-mi zici tu mie acuma 1, 2, macar 3 fraze asa pe care sa le poti spune unei femei care iti place. Sa zicem ca esti intr-o librarie. Gandeste-te si eu te invat dup-aia ce si cum, iti zic unde gresesti. Iar tu, teposule, bag seama ca chiar ti-au crescut niste tepi in ultima vreme. Ia, zi tu dimensiunile alea, ca am impresia ca sunt modificari fata de ultima discutie. Hai, ca notez! 

       Ariciu: Mi-am cerut scuze pentru țepi, repet, nu da cu asteroidul, fulgerul, femeia bicisnică, sau ce mai ai Tu, Doamne, în dotare acolo. Am glumit cu dimensiunile, serios, dă-mi-o Dumnezeule urâtă și fă-o frumoasă în ochii și-n capul meu, dă-mi-o serioasă, dar fă-o amuzantă când e doar cu mine, dă-mi-o cu râs strident și urât, dar ca muzica lui Freddie în urechile mele. Mercury, Doamne, am uitat că nu ești cu rockul neapărat. Revin, să fie cum vrei și crezi tu, dar dă-mi-o îndrăgostită de mine și o să pic eu singurel în treaba asta, zău că mă descurc. Merge?

        Berila: O librarieeee... buun... deci eu caut o carte si ea sta langa raft, asezata pe un scaunel si citeste. Nu-i vad fata, daca e urata? Intai o sa intreb ceva inofensiv, sa vad ce fata are. Aaa, ba nu, ma invart mai mult timp prin librarie, cat poate sa stea cu nasul in cartea aia? Vad eu pana la urma cum arata. Si in plus, daca observ alte proeminente care imi iau ochii, de ce sa Te manii si sa astept sa scoata nasul din carte? Nu. O sa ma duc in camera ailalta a librariei atunci. Si o s-o urmaresc cu coada ochiului si cand vad ca pleaca ma duc dupa ea si... o sa fie cu spatele si nu o sa am ce zice si o sa iasa din librarie. Si-am scapat. Pfiu! Asta e metoda mea, Doamne! Dar Tu vrei o replica, nu? "Buna, ce citesti?" Mmnu, asta e cam penibila... "Salut, ai cumva un semn de carte?", "Hei, ce par frumos ai cand stai cu nasu-n carte!". Mmm... Doamne, de ce nu mi le zici Tu direct, mai bine?

        Dumnezeu: Ariciule, na, c-am ajuns să vă zic pe porecle de zici că suntem la Cina cea de Taină, te cam joci tu cu focul, DACĂ ÎNȚELEGI CE VREAU SĂ ZIC, dar te-ai scos tare cu descrierea aia. Zău, mi-a plăcut un pic chiar și mie, ar trebui să existe una, da, care să fie așa. Dar știi tu, ce vreau eu să te întreb, tu ești capabil să gândești așa și când o fi ea lângă tine sau ești ca politicienii la alegeri acuma? Iar tu, dragul meu Vodcilă, că de mine nu trebuie să ascunzi, știm amândoi prea bine cum ți-ai căpătat, de fapt, porecla, mie-mi plac lucrurile simple, ca lumea asta pe care eu am făcut-o frumoasă și v-am dat-o vouă, iar voi ați complicat-o și ați umplut-o de nenorociri. Te-ai gândit sau ai încercat un sec 'bună, eu sunt Bogdan, am observat cât de concetrată erai și, sincer, mi-a cam plăcut de tine. Vrei să ieșim o dată împreună?'. V-am lăsat cuvinte să spuneți clar ce vreți, ce zici de asta?

       Berila: Aaah, Doamne, dar e complicat. Sunt mai mult de 20 de cuvinte si o sa ma inec, Doamne! O sa raman fara saliva. Si daca primesc cel mai sec "eh, no!" din lume ca raspuns, ce fac? Chiar crezi Tu ca o sa mearga asa? Sa zic clar ce vreau? Cand pot sa complic si cererea unui pahar cu apa unui coleg, cum sa zic ceva clar, Doamne? Eu cred ca  e ceva in neregula, nu are cum sa fie asa simplu. Hmm! 

       Ariciu: Grea asta, Doamne, știi că mă plâng mult aiurea. Acum, nu mă pune să-mi iau angajamente, că mă ia cu tremur că tu le ai cu viitorul și știi probabil cum o să fie, de fapt. Eu zic așa, dacă rămân lucrurile alea acolo pe sufletul meu, așa zic eu că voi fi, dar să nu te superi tare de n-o fi așa. Chiar, Doamne, e adevărat că tu dai cu pedepse așa, ai mai dat recent? 

       Dumnezeu: Stiu, Ariciule, imi crapa serverele de aici de cat te plangi mataluta. Eu incerc sa te fac sa te hotarasti la ceva si sa o tii tot asa pana apare ce vrei tu. Dar tu azi vrei una, maine nu o mai vrei. Si pana te hotarasti tu ce sa faci, prinde dracu` de veste si isi baga coada si tu ajungi sa fluieri rugaciuni. Na, ca v-am zis si secretul asta: viata asta a voastra trece si daca nu faceti niste lucruri intr-un anumit timp, ele se schimba. Eu nu zic ca fiecare lucru are timpul sau zic doar ca daca astepti prea mult timp, lucrul ala nu dispare, dar se transforma. E ca oreionul la 30 de ani. Si daca nu va miscati repede, lucrurile o sa se tot schimbe pe langa voi si voi tot o sa ramaneti in urma. Exemplu, loaza aia de betiv cu numele, care gandeste ca un copil de 10 ani care transpira la dentist. Cat despre pedepse, pe voi nu v-am pedepsit niciodata, chiar de sunteti uneori asa nerecunoscatori... 

       Berila: Sunt inapoiat, Detinatorul tuturor secretelor, sunt. Dar, stii, eu chiar cred ca ar putea cineva sa fie impresionat chiar de inapoierea mea. Adica eu imi imaginez ca sunt simpatic asa, in naivitatea mea. Dar in acelasi timp nici nu deschid gura ca sa ma dau de gol. Adica imi si place sa fiu asa inapoiat, dar nici nu vreau sa fie evident ca sunt.

       Ariciu: Știu, Doamne, cum e cu serverele că lucrez în domeniu, și-ale noastre pică mereu, înțeleg perfect. Eu sunt hotărât, dar vezi Tu, nu m-ai pedepsit dar nici parte mereu de bine n-am avut, și atunci, încerc și eu să fiu prudent. Aia cu vârsta o știu bine, berile cu Berilă îmi sunt martore că vorbim des despre asta, și știu că trece viața, dar vezi tu, dacă mai dau o dată chix o să fiu și mai bătrân și-o să fie și mai greu, și tot așa, și atunci de-aia mă codesc eu așa. Bine, și de prostie, dar na, am și un argument...De un lucru mai sunt curios, îți plac Doamne prostiile de la mai scriu eu și prietenul Berilă aici? 

     Dumnezeu: Ariciule, mă fac că nu văd că ai reușit să te plângi chiar și aici, într-o discuție despre cum tu știi că te plângi. Mă rog...Ce scrieți voi au făcut-o niște alții zeci de mii în istoria asta a mea, mult mai bine ca voi, dar sunteți simpatici, zău. Poeziile tale, bețiv mic, da, da, tu, Berilă, au ceva de le impresionează pe câteva îngerițe aici, dar n-au voie la butonul de Like, că na, nu se face, și dacă ne gândim la cum sunt create ele, mai cu alcool așa, îmi amintești de mulți de-i ai tu acum în bibliotecă acasă. Așa a fost și ultimul nostru consiliu pentru voi doi, după o poezie d-asta de-a ta, erau atâtea suspine pe-aici de a trebuit să ne vedem de urgență și să le promit că mai trec pe la voi. Cât despre înapoiere, dragul meu, n-ai înțeles. Să fii copil e ce-am lăsat eu mai bun în voi, dar trebuie să fii al ei, cu tot cu angajament și responsabilități, când e momentul și să te bucuri de asta ca un copil în sufletul tău. Înțelegi nuanța? Ariciule, ție ce să-ți zic, mă băiatule, e o doamnă, Sandra Brown o cheamă, au ajuns până la mine plânsetele femeilor când o citeau. Ai mari șanse s-o egalezi și nu te simți ciudat că ești bărbat și scrii așa...Petrule, nu mai râde, că nu-i frumos, serios... Si acum, hai ca-i tarziu, o intrebare fiecare si mergeti la gandul bun din somn. Macar acolo nu vorbiti.

     Ariciu: Sandra Brown? Doamne, închid blogul, zău, chiar așa...În fine, o ultimă întrebare zici. Dumnezeule, tu vezi câte despărțiri, divorțuri și bălăcăreli sunt în jur, tu mai vezi sau mai crezi în asta cu statul împreună până la bătrânețe? Adică am mai văzut și eu câțiva de 60 + ținându-se de mână prin metrou, dar e pe bune? Se poate, și nu doar de fațadă așa?

     Berila: Nuanta... zic si eu ca amicul, e grea. Adica sa pun mana si sa fiu om serios, avand curaj si responsabilitate. Pai daca fac asta, mi-e teama ca pierd copilul, o sa mai poata el sa se bucure atunci cand trebuie, nu il va acapara maturul ala? Sa stii ca le-am simtit si pe ingerite, asa cu sufletul meu de copil, le-am simtit ca ori de cate ori scriu poezii, am un noroc la femei ca nationala de fotbal la goluri. Eu cred ca ingeritele Dumitale sunt geloase si fac si dreg aici pe Pamant. Nu-i asa? De-aia si sunt asa cu capul in nori de multe ori.

     Dumnezeu: Ma, zevzecule, tu auzi ce spui? Cum sa fie ingeritele geloase?  Berila, tu iti folosesti liberul arbitru exclusiv pentru a fi prost, mai, baiatule? Tu m-ai suparat in seara asta, pentru tine voi chema dracoaicele, ca vad ca Eu nu prea am sanse. Si vorba aia, daca nu iti da D-zeu una pana la 30 de ani, dup-aia dracu ti-o mai da! Iar tu, Ariciule, asa de direct si de personal spui niste lucruri, ca nu inteleg cum nu vezi alte adevaruri mai usor. Tine minte un lucru: dragostea nu moare. Eu sunt dragoste si Eu nu am moarte. Dar mai tine-l minte si pe-al doilea: dragostea am pus-o in fiecare iar cand va intalniti sa o inmultiti si sa fiti fericiti. De-aia, intai gaseste dragostea aia mare din tine si apoi gandeste-te la cea a alteia. Daca nu va veti descoperi amandoi dragostea dinauntru nu veti putea fi fericiti. Daca reuseste doar unul, iar nu se poate. Nu merge cu bucati de iubire, dragul meu. Scoate-ti la iveala dragostea dinauntru si o sa vezi imediat ca iti e mai bine, ca te simti mult mai bine. Si da, cand va veni ea, cu dragostea ei dezvaluita spre tine, o sa va plimbati amandoi la 80 de ani de mana. Si veti mai face inca multe altele pe care nu ti le spun, ca sa nu stric bucuria. Dar primul pas tu il faci! 

Și cum, cu siguranță, vor fi asemenea seri, ne așteptăm să-L mai enervăm și altădată cu întrebările noastre stupide. În episodul III ori ne pune Interlocutorul mâna-n cap și vom fi mai bine, ori continuăm pe aceeași notă de copii în ciclul primar. Primar de tot, primar rău. 

Croitorie

Pielea mi-e aspra, uscata, rugoasa 
Si simt tepi care-mi cresc sub epiderma, 
Degetele mi se innegresc in fata ochilor 
Si-mi tremura emotionate. Sunt tot o spaima, 
O incantare si o nedumerire cand mangai umarul tau neglijent gol. 
Si le voi spune tuturor croitorilor, sfidator, 
ca pielea ta e mai fina decat cea mai scumpa matase a lor. 

O sa le povestesc cum managaindu-ti umarul am luat, folosindu-mi sufletul, 
Un fior din matasea aceasta si l-am intins, l-am framantat 
Si l-am creat haina. 
Mi-a fost apoi atat de cald, desi nimeni nu putea vedea haina ce ma acoperea. 
Doar eu o simteam, o croisem exact pentru mine. 
Le voi cere sa ma lase in pace cu hainele lor si sa se apuce de poezie, 
Pentru ca eu am nevoie de suflet ca sa ma pot imbraca in cea mai fina matase. 

Ma intreb cat o sa-mi ajunga umarul tau gol, fantasma?

Intrebari

Durerile se uita sau se vindeca ? 
Si inimile se frang sau se spinteca ? 
Amintirile pier sau se transforma ? 
Si dragostea e fond sau e o forma ? 

Distantele ne-ndeparteaza sau unesc ? 
Si lacrimile vindeca sau doar ranesc ? 
Privirile se-ncruciseaza sau se atrag ? 
Si Iadul e dusman sau ne e drag ? 

Iubind, te mangai sau oferi ? 
Urand, renunti sau tot mai speri ? 
Privind, vezi adevaruri sau minciuni ? 
Si judecand, sunt numai rai si buni ? 

Frumosul e al meu sau e al lor ? 
Sperantele ne-ajuta sau ne dor ? 
Iar bogatia e dar sau e blestem ? 
Si oamenii chiar cred sau doar se tem ? 

Au fost sau n-au mai fost aceste intrebari ? 
Raspunsul e-adevar sau incercari ? 
Ne trebuie o lege sau oare o credinta ? 
Traim pentru un spirit sau preaslavim fiinta ?

Lectia focului

           Zborul nu e greu. Cel mai greu e sa te desprinzi de pamant si sa inveti sa plutesti. Dupa ce inveti sa plutesti, zborul e usor. Pentru ca tot ce ai de facut e sa te lasi in voia a ceva ce nu vezi si sa ai grija sa nu pierzi directia si echilibrul. Dar cum sa renunti la tot controlul si sa te lasi in voia a ceva ce nu poate fi pipait, nu are un miros de sine statator, nu e solid, nu te hraneste ? Cum poti sa lasi AERUL sa te poarte ? 

           E similar inotului. Nu o sa poti inota niciodata daca esti prea crispat, daca nu inveti sa relaxezi muschii si sa ii permiti corpului tau sa gaseasca propriul echilibru. Sa inoti e ca si cum ai invata sa mergi, doar ca e vorba de un alt mediu. Dar pentru asta trebuie sa te lasi in voia apei, apa cea inselatoare, care nu e puternica, apa de care nu te poti prinde, care nu iti da stabilitate. Cum poti sa lasi APA sa te poarte ? 

            Sa mergi nu e greu. Dar atunci cand inveti sa mergi trebuie sa renunti la protectia pe care ti-o da mama, pe care ti-o dau cei dragi. Trebuie sa fii tu pe picioarele tale, la propriu, dar si la figurat. Sa intelegi cumva subtil ca lucrurile pe care ti le doresti nu iti pot fi date tot timpul, trebuie sa te duci sa le iei. Trebuie sa faci un efort de vointa, nu mai poti astepta sa primesti, dragostea celor din jur nu e suficienta uneori pentru a obtine ceva. Trebuie sa inveti sa mergi singur. Si o faci. Te ridici sovaitor, cazi, dar pana la urma inveti. Si PAMANTUL iti da forta, stabilitatea de care ai nevoie. 

         Iata ca toate activitatile de mai sus (mersul, inotul, zborul), care implica diverse medii (pamant, apa, aer) pot fi invatate. Poate ca ar trebui sa invatam sa inaintam si prin FOC. Nu exista vreun comportament care sa fie asimilat deplasarii prin foc. De ce ? Care e cheia acestei enigme ? Sa fie focul asimilat doar sentimentelor puternice (focul dragostei, dorinta arzatoare, pasiune mistuitoare, manios foc etc.) ? Oare trebuie sa invatam deplasarea prin foc doar la modul figurat ? Nu o putem invata si la modul propriu, nu putem inainta prin foc cu propriile noastre corpuri, asa cum o facem pe pamant, prin aer, prin apa. E o enigma atat de mare incat ma duce cu gandul la cealalta mare enigma a oamenilor: moartea. O fi vreo legatura intre cele doua ? De ce Apocalipsa e prevazuta cu foc ? De ce corpul se usuca dupa moarte? Uscarea ca proces fizic presupune disparitia apei, iar aceasta se realizeaza adesea prin caldura. 

         Societatea omeneasca a invatat multe pana acum. Poate ca ii e sortit sa invete si lectia focului. Indiferent daca aceasta lectie va fi invatata la modul propriu (deplasarea fizica prin foc) sau la modul figurat (prin intermediul sentimentelor puternice) ar trebui pentru inceput sa aplicam lectia importanta de la toate celalte forme de deplasare: lasa-te in voia mediului, ai incredere in el, relaxeaza-te si invata sa iti gasesti si mentii echilibrul. Si asa vom putea invata si sa ardem.

Ceata

Cand cauti viitorul in frunzele de toamna 
Si umezeala rece ti s-a lipit de piept 
Sunt mii de fluturi care, doamna, 
Se ascund sub sternul tau inert. 

Sunt mii de vietati ce-asteapta 
Sa-si cante partea din concert,
Sunt cei ce daruiesc in viata,
Sunt cei ce mor cand ei primesc. 

Cand se lipesc de talpa frunze 
Ce-ti imbacsesc un gand fugar, 
Ai soaptele chircite-n buze,
Ai forta-nchisa-n buzunar. 

Chircite sunt sperantele, domnita, 
Sunt visurile care ar putea 
Sa-ti dea o forta nemaintalnita, 
Daca, si numai daca, le-ai abandona. 

Cand te lovesc in fata frunze 
Si se lipesc de lacrimi, draga mea, 
Sunt amintiri ce alearga razvratite,
Sunt demoni care te vor devora. 

Sunt demoni multi in jur, de gheata 
Si nu esti singura, dar esti 
Surprinsa-n colivia ta de ceata, 
Surprinsa ca nu mai traiesti. 

Ai scris o poezie, dar... 
Ai vrut sa scapi mult prea usor,
Ramai cu pieptul tau amar 
Spre soare dar, sa ucizi dor. 

Sa ucizi vise, amintiri, 
Sperante, demoni, gheata, foc, 
Nu-ti fie teama de priviri,
De judecati sau de noroc. 

E ceat-afara sau sunt ochii 
Ce nu pot vedea orizontul ? 
Sunt faldurile unei rochii 
Si toamna-i cea care mascheaza totul ? 

Sa fie asta sau o lupta, 
Un razboi rece, ce-orizontul 
Ti-ascunde ochilor surprinsi ? 

Himerele sunt arme si sufletul e frontul.

Una, vrajitoarea

Vraja, vraja, vrajitoare 
Sa te duci la cin` te are, 
Sa-mi lasi negre noptile, 
Si senine zilele, 
Sa nu-mi dai fiori usori, 
Sau porumbei calatori, 
De la ea din zambete, 
Din surasuri, chicote. 
Nu-mi mai arde visele, 
Cand si-nchide genele 
Nu-mi ineca mintile, 
Cand ridica genele. 
Lasa-i ochii sa clipeasca 
Fara ca sa ma raneasca, 
Nu-mi rapi cuvintele, 
Cand isi strange buzele. 
Nu o mai trimite-n ganduri, 
N-o mai pomeni in canturi, 
N-o ascunde prin oglinzi, 
Sau povestile cu printi. 
Nu-mi trimite adiere 
De prin plete-i rebele, 
Sa ma tintuiasca-n loc 
Sa ma parjoleasca-n foc. 

Ia acum descantecul 
Zboara precum cantecul 
Pana la inima vrajitoarei, 
La buzele ispititoarei;
Fa-i-le sa se inroseasca, 
Sa ma cheme, sa sopteasca, 
Sa nu afle alinare, 
N-aiba pace sau scapare, 
Pana n-oi veni la ea, 
Si-oi ierta-o ca e rea. 

Sa o iert ca m-amageste, 
Ca nu-mi spune, nu-mi vorbeste,
Nu imi zice de ma place,
Du-te-ncolo ori incoace, 
Nu ma lasa s-o urasc, 
Nici s-o mangai, s-o iubesc, 
Nu-mi raspunde la saruturi, 
Ma trimite dupa fluturi. 

Si cand o fi sa imi spuna, 
Despre stele sau de luna, 
Sa ii zic ca nu imi pasa, 
Ca o vreau la mine acasa, 
Si-o s-o duc eu printre astri, 
Iar cu ochii mei albastri, 
O s-o duc in alta lume, 
Fara stele, fara nume, 
Fara luna sau vreun soare, 
Doar iubire calatoare, 
Doar un gand in toata lumea... 
Vrajitoare-i numai Una.

Povestea pulbilor

Într-un grăunte de nisip este o lume mică. O lume cu apă, flori, pomi, oraşe. Are chiar şi nişte locuitori. Locuitorii grăuntelui de nisip sunt pulbii. Pulbii sunt mulţi, seamănă cu toţii între ei şi alcătuiesc o societate foarte unită, organizată şi bine condusă. În timpurile străvechi pulbii erau atât de puternici încât bobul de nisip nu se mişca din loc, orice vijelie ar fi trecut peste el. 
Se spune că atunci când furtunile începeau pe pământ înţelepţii pulbi se strângeau în jurul celorlaţi locuitori pulbi şi toţi ridicau mâinile spre cer iar furtunile se potoleau îndată. Apărea soarele iar izvoare multe în numărul copiilor ce erau în burtica femeilor pulbe izvorau de îndată pe întreg pământul. 

Neînfrântă era împărăţia lor şi aveau un împărat care îi conducea de când lumea. Galben-împărat era numele lui şi foarte mândru era de puterea pe care o avea. Era scund, îndesat, cu ochi mici şi jucăuşi, dar era foarte puternic şi înţelept. Împăratul nu avea soaţă, însă era nemuritor şi o femeie cu care s-ar fi împreunat i-ar fi smuls darul nemuririi. Chiar dacă uneori se gândea la o soţie îşi alunga repede gândurile şi se ducea să născocească un mod de a se relaxa. Împăratului îi plăcea foarte mult să se joace, inventa tot felul de jocuri și concursuri la care îi invita şi pe pulbi iar ei erau fericiţi jucându-se cu împăratul lor. Şi împărăţia lor fericită era de neclintit. În înaltul cerului însă vrăjmaşii lor complotau neobosiţi...

Prințul Soare și Prințul Vânt nu știau ce să mai facă pentru a distruge mica lume a pulbilor. Cât timp voioșia și bucuria nu dispăreau însă din împărăția micului grăunte de nisip nu puțeau fi distruși. 

Pulbilor le plăcea să se joace și de aceea erau ei tare voioși. Le-ar fi plăcut să se joace și cu oamenii însă oamenii nu prea știau să se joace. Doar din când în când mai venea pe malul mării Fata cu Ochi de Argint. Făcea îngerași pe nisip, arunca cu nisipul în sus și îi plăcea să îl prindă. Iar pulbii, care o îndrăgeau mult pe fată, erau tare ghiduși și le plăcea să i se ascundă prin păr și pe umeri. Împăratul Galben, mai ales, nu-și mai încăpea în piele de bucurie când Fata cu Ochi de Argint venea să se joace pe plajă. Împăratul Galben avea însă un regret: nu știa cum să intre în vorbă cu oamenii și tare mult ar fi vrut să vorbească el cu fata cea jucăușă.

Dar într-o bună zi fata veni pe plajă tristă căci tatăl ei murise și rămăsese singură pe lume. Galben-Împărat își adună supușii și le ceru să găsească o modalitate de a o înveseli. Înțelepții inventară jocuri, pulbii spuseră bancuri ba chiar niște scriitori au pus pe hârtie o comedie grozavă. Dar cum să îi vorbească ? Cum să îi spună tot ce aveau de spus, cât le era de dragă, cât voiau să o ajute și să nu o mai vadă tristă ? În plus, dușmanii lor neobosiți se găsiră tocmai atunci să înceapă o nouă luptă. Vânturile din întreaga lume și soarele cel mai arzător porniră asupra micuților pulbi, care se împotriveau cu greu; se învălătucea nisipul groaznic. Iar furtuna o cuprinse și pe fată, o luă pe sus, o plimbă deasupra mării, o coborî în hăuri și o purtă peste stânci. Iar fata, văzând apriga dezlănțuire nu se mai împotrivi ci se lăsă în voia vântului și începu să își unduiască mâinile după mișcările aerului. Își dădu capul pe spate, trimise un sărut către aprigul Soare apoi se prăbuși la pământ, se roti, se înălță din nou, sări și pluti preț de o clipă, apoi alergă, se răsuci, își mișcă picioarele în ritm rapid, se dădu înapoi, îngenunche, se rostogoli pe țărm și apoi iar se ridică. Fata dansa. Iar Galben-împărat și supușii săi erau uimiți: nu mai văzuseră niciodată așa ceva. O urmară pe fată, începură să se rotească și ei, o învăluiră într-un nor de nisip, îi țopăiră pe umeri, îi mângâiară gleznele, se răsuciră ușor peste coapsele ei, alergară voios peste pieptul ei, se strecurară prin păr și învățară alături de ea să danseze. Și din unduirile lor fata află cât le era de dragă, cât de mult o iubeau, cât de mult le lipsea zâmbetul ei. Împreună dansară și uitară de luptă, de necaz, de griji, fură mai ușori, mai siguri, mai înțelepți. Vorbiseră. Și descoperiseră o mulțime de minuni, descoperiseră o lume nouă, mult mai vie, mai dinamică, liberă. Redescoperiseră zâmbetul, redescoperiseră magia Soarelui și năvălnicia Vântului. 

 Soarele și Vântul se mai îndărătnicesc și astăzi să lupte, dar, între timp, oamenii și firele de nisip au descoperit dansul. Și, odată cu el, o lume nouă. Aceeași lume. Și totuși una nouă…

Vultur alb si vultur negru

Au fost doi vulturi in vremea de demult, doi vulturi frati. Unul era negru si altul era alb. Sa le zicem, cu un anumit scop, Hugin si Munin. Hugin era alb-zapada si Munin ca noaptea de mandru. Cei doi isi petreceau ziua zburand in colturile lumii. Munin se intorcea cuminte la cuib la lasarea noptii, insa Hugin, de multe ori isi purta aripile si in creierii noptii catre stele. Desi frati, cei doi erau deosebiti: Hugin nu avea astampar si daca nu ar fi trebuit sa mai si manance si sa doarma pentru a se intrema ar fi colindat tot timpul. Munin era mai asezat, dupa ce se plimba putin se odihnea apoi iar mai facea un mic ocol si tot asa; ii placea mult cuibul lui, unde se simtea implinit. Munin obosea mult mai repede decat fratele sau, fiind si mult mai impozant ca statura. Nu se putea furisa chiar prin orice cotlon, in schimb Hugin era curios si il gaseai pitulat-cercetator in cele mai nebanuite unghere. 
Fiecare din cei doi avea insa un lucru care ii framanta: erau singuri. Nicio vulturita nu era in preajma lor si nici vreun alt animal iar ca sa ajunga in lume trebuiau sa strabata tare mult. Daca ar fi plecat catre colonia de vulturi nu ar mai fi ajuns si inapoi in timp util, caci i-ar fi prins zorii acolo. Iar cei doi erau si tematori si nu voiau sa innopteze in alt loc decat cuibul lor.

Treceau anotimpurile peste ei cum trec norii pe cerul de vara si ei erau nemuritori. Pana in ziua in care norii nu au mai vrut sa treaca pe cerul verii ci s-au oprit sa se odihneasca abatand o ploaie napraznica peste lume. Si vantul se poticni in copaci, suierand se certa cu lumea. Hugin si Munin stateau zgribuliti in cuibul lor, feriti de puhoi si se intrebau cand se va schimba groaznica vreme. Si a venit si acea zi in care soarele a spart panza norilor si a rasarit iar. Din cer au inceput sa cada seminte, copaci, flori si fructe. Iar in cuibul lor a aterizat o pana, una rosie, cum nu mai vazusera pana acum. Era cea mai frumoasa pana pe care o vazusera si erau batrani si vazusera multe. Si se intrebau amandoi de unde o fi pana neasemuita. Hugin si Munin stiau multe si invatasera multe, colindand lumea, insa misterul penei rosii era de nedeslusit. Atunci, cei doi jurara sa nu se mai intoarca la cuib pana nu ar fi gasit de unde vine pana rosie. 

Cei doi frati se despartira si apucara fiecare in alta parte a lumii, unul spre rasarit si celalalt spre apus. Mugin o lua inspre soare apune si calatori mult, innoptand pe unde apuca. Dadu rotocol pamantului mai mult de jumatate si nimic nu gasi. Cand era cat pe ce sa se lase pagubas ajunse pe o insula mica. Pe acea insula erau mii si mii de vulturi, o colonie imensa si toti vulturii erau maro. Dar din inaltul cerului el ii vazu rosii si cobori crezand ca o va gasi pe acea pasare careia ii lipseste o pana rosie. Dupa ce se intrema putin vazu ca se inselase, dar acea insula era plina de bunatati si isi zise sa mai zaboveasca putin ca sa se ospateze in voie. 

Astimp, Hugin pleca spre soare rasare si rataci pe multe carari. Vazu lucruri minunate, lucruri pe care nu le mai vazuse niciodata si fu cuprins de uimire. Cand aproape ca ispravise si el calatoria un gand ii trecu prin capsor si tasni spre inaltul cerului. Zbura spre inalt pana cand veni noaptea si il prinse in vazduh. Atunci la miezul noptii sosii la curtea Lunii. Luna nu era pe acasa ci era pe cer, sa isi faca datoria, dar intr-o colivie din iatacul ei vazu vulturita rosie. Hugin adormi la zidurile curtii Lunii privind la vulturita rosie. Cand Luna veni acasa in zori si se culca in iatacul ei, vulturita zbura din colivie si cei doi se intalnira. Si se zbenguira impreuna, prin inaltul cerului dar la caderea noptii, inainte ca Luna sa se trezeasca vulturita se intoarse in colivie. Trecura asa nenumarate zile si nopti si Hugin era fericit caci isi gasise perechea, cea mai frumoasa dintre vulturite. Numai ca slugile Lunii ii spusera acesteia despre ciudata comportare a vulturitei, care acum de abia astepta sa vina zorii si o zbughea din colivia ei. Cercetand, Luna afla de Hugin. Dar ea tinea ca la ochii din cap la vulturita ei si de frica sa nu ii fie rapita o zavori in colivia ei. A doua zi nu mai aparu sa se joace cu Hugin si acesta se intrista. Pleca mahnit si zbura neostoit pana la curtea Soarelui. Soarele, care stia ce e dragostea, doar si el fusese indragostit de mandra Luna mai demult, il intelese. Si atunci, ca sa il ajute, rasari cu toata forta intr-o buna zi si nu se potoli defel. Si noaptea nu mai venea si lucrurile din lume incepura sa arda si sa se topeasca. Asa se topira si lacatele de la colivia vulturitei care isi lua zborul de la curtea Lunii. Hugin ii multumi soarelui si pleca spre iubita lui. Dar si ea plecase sa il caute si nestiind unde se afla ratacira indelung fara a se gasi. 

Nu s-au gasit nici acum. Luna isi petrece fiecare noapte umbland si cercetand toate ungherele dupa vulturita ei draga, Soarele, uneori, mai da apriga arsita si lumina puternica astfel incat sa o elibereze pe vulturita din felurite capcane si sa il ajute pe Hugin sa o gaseasca. E un blestem insa si cei doi nu se vor intalni niciodata. Pentru ca, nestiind, cei doi vulturi au misiunea lor pe pamant. Hugin e Gandul, el trebuie sa zboare neobosit pe pamant, pentru a gasi toate minunile lui si sa se minuneze de creatia zeului. Vulturita rosie e Idealul si gandul nostru il cauta pretutindeni. Iar Munin, ei bine Munin dupa ce se intrema pe insula lui pleca din nou in lume, dar oricat ar fi zburat nu mai gasea drumul spre casa, spre cuibul lui. Si mereu se retragea pe insula acea, pare-mi-se fermecata, se odihnea, se intrema si apoi o lua de la capat. Munin e Memoria, memoria noastra care la un moment dat oboseste si se odihneste, memoria care rataceste incontinuu fara a gasi drumul spre fericire. Memoria nu mai stie unde se simtea bine si rataceste aiurea. Si Memoria nu va gasi niciodata vulturita rosie, doar Gandul ar putea sa o atinga. Candva... se vor regasi cu totii si vor fi fericiti. Dar trebuie sa fie vanturat pamantul, sa arda cu totul, sa piara inselatoarea apa si sa se linisteasca omenirea. Si atunci o sa zburam cu totii pana in inaltul cerului. 

Asa a fost, precum povestea spune, si asa va fi, cum spune profetia. Sa zburam pana atunci, prieteni, si sa nu uitam invatatura asta pentru fiii si nepotii nostri!