miercuri, 27 februarie 2019

Spring Superblog 2019

Sunt un leneș, un ignorant, un coate-goale, un papă-lapte în ce privește blogging-ul. De când s-a terminat Superblog 2018 nu am mai scris nicio virgulă pe blog. Și am și abandonat pe parcurs în Superblog 2018, dupa vreo 16 probe. Sunt neserios. Nu am trafic, nu am vizualizări la articole (a, ba da, câte 10-20!!), nu mă ocup de blog deloc.

De aceea, mă înscriu în Spring Superblog 2019. Mie îmi place să scriu, de fapt, dar dacă nu mă motivează ceva suficient de puternic sunt o loază. Spring Superblog 2019 e pentru loaza din mine. Să fie într-un ceas bun.

duminică, 11 noiembrie 2018

Doctori colorați aveți?



Știți că puteți face pneumonie de la un dinte stricat? Nu o să vă citez dintr-un tratat medical, dar o să vă povestesc cum am pățit eu asta. Aveam vreo 8 ani, deci totul se întâmpla prin `90-`91. Mama m-a dus la o doamnă doctor stomatolog, pentru că mă durea un dinte. Nu știam eu prea bine la ce să mă aștept, dar îmi amintesc că încă din sala de așteptare nu mă simțeam prea bine. Se auzea un tânguit din cabinet iar mirosul ăla de pe hol nu era deloc plăcut. Plus zgomotul pe care nu l-am uitat toată viața mea și am aflat curând că era sunetul scos de o freză dentară în funcțiune. Doamne, păzește-mă de dentiști, că de dușmani mă feresc eu! Bun, revenind, mi-a venit și mie rândul să intru în cabinet. Acum aș vrea să vă imaginați un cabinet stomatologic din anii `90 dintr-un orășel de provincie. Adăugați o toamnă târzie și un cabinet nu prea luminos. Nu vă opriți, nu, mai e și o doamnă stomatolog între două vârste, mai aproape de a doua vârstă decât de prima, într-un halat cam ponosit. ”Uite, întinde-te aici! Ce a pățit? Hai să ne uităm. Deschide gura mare!” Și... a început. Întâi a băgat un instrument de metal cu care m-a zgândărat EXACT unde mă durea. Nu părea impresionată de gemetele mele. Iar ceea ce vedeam eu era pe lângă chestiile metalice care îmi intrau în gură, doar halatul ăla ponosit. Cred că am văzut și o pată mică de sânge la un moment dat. Dar asta nu era nimic. ”Trebuie să îi facem o injecție ca să pot lucra mai bine”. Au apărut o seringă și un ac. Și astfel a apărut și primul val de transpirație. Mama s-a opus injecției, căci eram în tratament cu alte pastile, dar răul era deja făcut: văzusem seringa, acul. Nu mai știu ce s-a întâmplat ulterior, doar că de fiecare dată când se apropia de mine doamna doctor în halatul ăla nenorocit, încă un val de transpirație venea. Când am ieșit din cabinet eram fleașcă. Am ieșit afară, mama m-a controlat, a constatat cât eram de ud, dar nu mai avea ce face. Haine de schimb nu aveam, afară bătea un vânt câinesc și uite așa când am ajuns acasă aproape tremuram. În următoarele zile aveam să primesc vizite dese de la o asistentă vecină și curând mă vizita o dată la 12 ore, cu o seringă mare și un ac încă și mai mare decât al dentistei. Făcusem ceva foarte aproape de o pneumonie și doar cu injecțiile mă puteau pune pe picioare. Știți care era partea bună? Asistenta care venea acasă nu avea niciun halat. Altfel, nu știu cum reușeau să mă facă bine. Chiar și așa, am strâmbat vreo două ace de seringă (eu când vreau să mă încordez, mă încordez!), dar asta e altă poveste.

De atunci, am mai trecut prin spitale, am fost internat, mi s-au făcut analize la trei zile, mi-au băgat perfuzii. Am învățat să mă feresc de ace, pur și simplu îmi pironesc ochii în tavan și îl studiez lung, lung, până se termină totul. Dar de halatele asistentelor și ale doctorilor nu mă pot feri. Nu am învățat cum și nu știu dacă voi deprinde vreodată asta. Cred că nici cea mai geloasă soție nu a studiat vreodată cămașa soțului mai temeinic decât mine halatele asistentelor și doctorilor. Pentru mine, totul începe de acolo, de la aceste halate medicale.

E adevărat că nu toată lumea a resimțit atât de grav ca mine o experiență medicală, în fond, destul de banală. Până la urmă sunt un adult imatur de 35 de ani. Cu toate acestea, dacă stau puțin și gândesc la rece, e foarte important cum se prezintă un doctor sau o asistentă în fața ta ca pacient. Pe lângă modul de a vorbi și de a se comporta, este foarte importantă prima impresie. Dacă doctorul ar veni cu un halat ponosit sau pătat ori rupt, ce părere ai avea despre el? Câtă încredere ți-ar inspira? Nici tu nu mergi la serviciu îmbrăcat neglijent, nu? E și o chestiune de respect, nu numai de încredere. Uite, la o clinică privată, am văzut în sectorul unde erau internați copiii mai multe asistente medicale purtând bluze medicale cu imprimeuri. Cred că pentru copii e foarte important iar pentru ei o internare în spital e un eveniment traumatic, cu siguranță. Dacă poți face experiența asta puțin mai colorată, de ce nu?

Eu ca adult nu am nevoie de o asistentă de 25 de ani cu halat roz (bine, trebuie să vă spun un secret: și prietena mea citește acest blog), cu siguranță nu am nevoie de o asistentă cu halat roz sau galben, iubita mea, voiam să spun altceva. Ce voiam să spun? A, da. Poate că un halat colorat sau cu dungi, cu gri și albastru sau cu o croială mai aparte ar influența starea de spirit a pacientului. Într-un spital nu intri că nu mai poți de bine și atunci orice iese puțin din monotomia acelui alb obsesiv e ca o rază de speranță. Albul e culoarea curățeniei și a atenției, dar culorile sunt cele care dau speranță și optimism. Chiar zilele trecute, gândindu-mă la asta, am găsit pe internet un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru. Chiar există lucrurile astea. Chiar există halate medicale prietenoase, bluze colorate, croieli interesante din materiale de cea mai bună calitate. Și nu cred că a purta așa ceva te face mai puțin serios ca doctor sau asistentă. Dimpotrivă, cred că îți arată latura umană, caldă. Angajații din spital nu trebuie priviți ca niște zei sau căpcăuni, sunt oameni și ei, pe care e important să îi simți aproape, să ai încredere în ei nu numai ca profesioniști în meseria lor dar și prin modul în care se îmbracă și se prezintă. Haina nu îl face pe om, dar prima impresie contează întotdeauna.



Articol scris pentru Superblog 2018.

joi, 8 noiembrie 2018

Nihon e no Tabi (sau cum să ajungi în Japonia)


Pe la 25 de ani eram îndrăgostit de Viki. De o vârstă cu mine, ea era însă tot ceea ce nu eram eu. Eu eram timid și pierdut în spațiu, ea era îndrăzneață și hotărâtă, eu eram cu fluturi în cap, ea era deja plecată din țară și pe picioarele ei. Nu am întâlnit-o niciodată, doar corespondam pe internet, pe un site de socializare. Ne-am scris și vreo 2 scrisori la un moment dat. Am rătăcit adresa ei. Ce e interesant e că profilul ei avea numele Viki Hizashi. Am aflat ulterior că ”hizashi” înseamnă în japoneză rază de soare; i se potrivea. Viki era îndrăgostită de Japonia. Studiase limba, avea multe poze din călătoriile ei în Japonia și avea și două texte scrise în japoneză pe acel site de socializare (Google m-a ajutat cu identificarea limbii, dar nu prea a reușit să mă ajute la traducere). Așa am început eu să fiu interesat de Japonia.

De unde răsare soarele

O știm ca ”Țara soarelui răsare” pentru că se află în partea cea mai estică a planetei față de meridianul zero. Chinezii considerau că la est de ei este originea soarelui, adică în Japonia. Tot ce știu despre Japonia este însă din cărți și de pe internet. Însă ceea ce m-a atras întotdeauna la filosofia și cultura orientală e faptul că pune mult mai mult accent pe om, pe spiritul său și pe relația cu natura decât filosofia occidentală. Există un respect față de natură al japonezilor pe care l-am aflat citind despre ei și asta e un lucru minunat. Aș vrea să vizitez Japonia și să intru în modul de viață al unui om obișnuit, dar știu că este foarte dificil. E o cultură total diferită și doar un bun cunoscător al ei te-ar putea ajuta să o înțelegi.



Bineînțeles că în Japonia pe lângă experiența culturală foarte bogată ai o mulțime de atracții, de la cele ale naturii până la bucătărie, viață de noapte, infrastructură sau temple și viață religioasă. Vreau să simt și ritmul unui oraș cu aproape 10 milioane de locuitori cum este Tokyo dar să cunosc și o parte din imensa moștenire culturală a Kyoto-ului, fosta capitală imperială a țării pentru mai bine de 1000 de ani. Tot în Kyoto poate fi vizitat și vechiul cartier al gheișelor, Gion. Cu puțin noroc, poate chiar văd una. Dar aș vrea să văd și incredibilele parcuri pline de flori, și zona muntelui Fuji, considerat unul dintre munții sacri ai țării. Poți merge cu barca în craterul unui vulcan sau poți experimenta una din numeroasele băi termale, foarte populare în Japonia. Mi-ar plăcea să aflu și din secretele faimoasei ceremonii a ceaiului, să vizitez un templu șintoist, dar să văd și Hiroshima – locul în care acum 73 de ani a fost lansată prima bombă atomică. Sunt atât de multe lucruri pe care le poți face, încât fie îți iei vacanță vreo câteva luni și stai acolo, fie optezi pentru un circuit în Japonia de 2 săptămâni, care să-ți ofere o perspectivă cât mai largă asupra acestei țări atât de fascinante.

Circuit în Japonia 2019



În primăvara lui 2019 un eveniment istoric aparte are loc în Japonia: împăratul Akihito va abdica în favoarea prințului moștenitor Naruhito, moment istoric însoțit de festivități deosebite, având în vedere că astfel va fi fondată o nouă dinastie imperială. Primăvara în Japonia înseamnă întotdeauna Sakura – sărbătoarea cireșilor înfloriți, dar spectacolul floral al Japoniei include și florile de glicină și azalee care explodează în acest sezon. Luna aprilie e perfectă pentru o vizită din această perspectivă. Am enumerat mai sus atracțiile deosebite și cel mai fain e că toate acestea pot fi atinse într-un singur circuit, care pe lângă acestea oferă multe alte experiențe deosebite. Iar când ești însoți de un ghid cu experiență și bun cunoscător al culturii, e și mai fain.

Japonia cu Exact Travel Club

Am dat peste cei de la Exact Travel Club când am căutat pe internet o excursie în Japonia. Lucrul care m-a încântat cel mai mult a fost faptul că au ghid vorbitor de japoneză. În descrierea turului aniversar (noua dinastie, noul Împărat, prilej de sărbătoare în Japonia) pe care îl oferă în perioada 30 aprilie – 3 mai 2019 scrie că vom fi însoțiți de un ghid crescut și educat în Japonia, ceea ce mi se pare un avantaj imens. V-am spus cât de interesat sunt în cunoașterea culturii locale, dincolo de locurile vizitate. Ai ocazia să faci o incursiune, chiar dacă pentru scurt timp, în viața japonezilor obișnuiți cu ajutorul cuiva care îi cunoaște foarte bine. Asta ca să nu mai pomenesc de toate avantajele practice ale prezenței unui astfel de ghid.

În al doilea rând, e evidentă pasiunea pentru Japonia care reiese din modul în care își prezintă circuitele și cum alcătuiesc programul fiecăruia. Pe lângă circuitul aniversar pomenit mai sus, mai poți opta pentru încă unul care ajunge și în Coreea de Sud. E fantastic! Sunt singura agenție din România care au în ofertă emiterea de abonamente pentru căile ferate japoneze, JR Pass. Echipa agenției este mixtă, româno-japoneză iar asta îmi dă încredere.

Un alt lucru care contează este atenția acordată organizării. Mai ales când călătorești într-o țară atât de îndepărtată, cu o cultură total străină, e foarte important să te bazezi pe spiritul organizatoric al agenției, să știi că bagajele tale sunt în siguranță, că este întotdeauna cineva pe care poți întreba orice nelămurire ai. În descrierea fiecărui tur itinerariul este descris pe ore, cu prezentarea clară a fiecărei activități. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, totul este planificat în detalii.

Pasiune, dedicare, spiritul organizatoric sunt ingrediente ale profesionalismului. De altfel, se potrivește: o țară atât de bine cunoscută pentru punctualitate, eficiență, grijă pentru oameni și natură este prezentată mie, turistul care plonjează în necunoscut plin de curiozitate, în modul specific acestei culturi, arătând respect, grijă și eficiență. E un motiv pentru care se numesc Exact Travel Club. Exact!

Articol scris pentru Superblog 2018.





marți, 6 noiembrie 2018

Copiii buni, copii sănătoși

Dragii mei,

Copiii noștri sunt cea mai mare bucurie a vieții. Din momentul în care ei vin pe lume, viața noastră se schimbă și tot ceea ce facem e pentru ei. Le dedicăm timpul nostru, energia noastră, banii noștri, de ce să nu spunem lucrurilor pe nume, sacrificăm uneori multe alte lucruri de dragul lor. Știu că nu e ușor, sunt și eu părinte și trec prin aceleași încercări. Iar când copilul nostru e bolnav sau suferă, suferim și noi. Niciun părinte nu vrea să-și vadă copilul bolnav sau suferind. Medicina a evoluat foarte mult și astăzi ne putem feri copiii de multe necazuri sau îi putem vindeca prin vaccinuri, pilule, siropuri, ceaiuri și alte remedii. Ceea ce este foarte important, însă, în primii ani de viață, este ceea ce mănâncă ei.

Mă adresez acum mamelor. Probabil cele mai multe dintre dumneavoastră ați alăptat și știți cum vă controlați în fiecare zi meniul astfel încât să fie complet și corect, să oferiți copilului tot ceea ce are nevoie. Încă din primele zile de viață, încă de când era în burtica dumneavoastră, știați cât de important este ceea ce mâncați, pentru că el asimilează ceea ce asimilați și dumneavoastră. Ei cresc, întotdeauna cresc atât de repede și vine momentul în care îi diversificați meniul treptat, apoi vă gândiți la pachețelul pentru grădiniță, apoi pentru școală, când e mai mare, la liceu sau la facultate vă gândiți mereu pe unde e, dacă a mâncat, ce a mâncat. Când vorbesc cu mama mea la telefon și acum una din primele ei întrebări e despre ce am mâncat, dacă mi-a plăcut, îmi dă sfaturi ce să fac, ce să mai gătesc. Am 35 de ani și totuși încă mai face asta. Sunt convins că sunteți conștienți cu toții cât de importantă e alimentația sănătoasă a copiilor noștri pentru viitorul lor.

 As vrea să adresez un cuvânt și vouă, taților. Voi sunteți un model pentru copiii voștri. Sunteți cei care ajută copilul în înteracțiunea lui cu ceilalți, voi sunteți gardienii lor, sunteți cei ce îi protejează și îi ajută să înțeleagă ce e important și ce nu, împreună cu mămicile, desigur. Și inclusiv în ceea ce voi mâncați și modul în care priviți alimentația, sunteți un exemplu pentru copiii voștri. Educația alimentară nu înseamnă doar să spui ”mănâncă aia și nu mânca ailaltă”, ”asta e bun, ăsta nu e bun”, înseamnă să oferiți voi înșivă un model de urmat.

Noi, ca adulți, avem această tendință de a nu mai acorda atât de multă atenție mâncării. Avem atâtea tentații în jur, suntem grăbiți, stresați, mâncăm pe fugă, ne orientăm către fast food, semi-preparate sau improvizații. Mâncăm neregulat, uneori prost, pe fugă, pe drum, în mașină, pe birou. Oferiți copiilor voștri timp și energie inclusiv în ceea ce privește masa! Stați cu ei la masă, mâncați încet, mai puțin prăjeli, mai puțină carne sau mezeluri, cât mai multe legume și fructe. Copilul imită și tinde să împrumute din comportamentul nostru. Aceasta este prima mea recomandare către dumneavoastră: acordați timp și atenție meselor împreună cu copiii dumneavoastră.

În al doilea rând, alegeți acele alimente care sunt cele mai bogate în nutrienți, dar cele mai ușoare pentru digestie. După cum știți, carnea și mezelurile sunt alimentele care se digeră cel mai greu, în cel mai îndelungat timp. Dulciurile oferă energie rapid și sunt foarte atrăgătoare, mai ales pentru copii, dar au indice caloric foarte ridicat iar excesul de zahăr poate duce în timp la probleme foarte grave: obezitate, diabet, probleme hormonale sau cardiace. Copiii trebuie feriți cât mai mult de acestea. Le puteți oferi în schimb cereale, diverse semințe, miere, lactate. Ca să vă dau un exemplu, aceste semințe de chia, știu că atunci când eram noi copii nu aveam de unde să luăm chia, goji, migdale. Și am crescut și fără ele, e adevărat. Dar acum există această alternativă, sunt la îndemână și sunt foarte hrănitoare. Semințele de chia pot fi consumate crude, prăjite, măcinate sau întregi, în salate, în diverse mâncăruri, cu cereale și cu lapte, au un aport excelent de fibre care ajută digestia, antioxidanți, vitamine, minerale, acizi grași Omega 3 și Omega 6. Sunt sățioase, au indice glicemic scăzut, dar sunt gustoase și ajută foarte mult la dezvoltarea copiilor, conținând calciu - mai mult decât laptele, fier - mai bogate în fier decât spanacul, potasiu, antioxidanți puternici.

                                                            Sursa foto: sanovita.ro

Mierea este un alt super-aliment, dar aici trebuie să fiți atenți de unde o procurați, să vă asigurați că este miere naturală. Pastele sunt un alt aliment foarte îndrăgit și de copii și de noi, adulții. Pastele normale pot avea însă un indice glicemic foarte ridicat, puține fibre - mai ales pastele făinoase, cele tradiționale, de aceea sunt recomandate pastele făcute din grâu integral, care păstrează fibrele și o mulțime de vitamine și minerale de care copiii au foarte mare nevoie în procesul de creștere. Există o prejudecată că pastele îngrașă, dar nu ele în sine îngrașă cât asocierile pe care le facem cu aceste paste. Încercați să le asociați cu legume fierte, cu semințe sau le puteți folosi în supe, ciorbe sau, de ce nu, diverse budinci sau gustări. Pastele integrale se digeră mult mai ușor decât cele tradiționale, sunt sățioase, ca să nu mai zic de faptul că sunt ușor și simplu de preparat.

                                                                          Sursa foto: sanovita.ro

În încheiere, aș vrea să fac o comparație, gândiți-vă la faptul că le oferiți copiilor voștri combustibil. Așa cum alimentați un motor, o mașină cu combustibilul potrivit și din surse de încredere, la fel ceea ce oferiți de mâncare copiilor trebuie să fie sănătos și dătător de energie. Un copil energic și vesel este și un copil care mănâncă bine și prin bine înțeleg sănătos.

Nu aș vrea după această intervenție a mea să rețineți decât două lucruri: acordați timp și atenție meselor împreună cu copiii voștri și alegeți alimentele sănătoase, naturale, sunt cele mai bune garanții pentru a crește un om sănătos, energic și fericit. Știm cu toții cât de puține garanții primim în viață, dar această alegere este una dintre ele.

Articol scris pentru Superblog 2018.

duminică, 4 noiembrie 2018

Să fie cald, ca să nu fie rece



”Câinele toată iarna își face casă, iar vara se duce la umbră”, zice un proverb românesc. Păi e bine așa? Vorba aia, viață de cîine. Nu e bine, că de-aia se și zice ”vara să-ți faci sanie și iarna căruță”. E bine să fii prevăzător, mai ales când e vorba de propria casă. Până la urmă, aici îți găsești liniștea și te încarci cu energie. Dar zice și indianul o vorbă bună, că ”nu poți trăi liniștit dacă ai casă mare și soție frumoasă”. E adevărat, dacă nu te ocupi de casă, locul ăla care ar trebui să fie oaza ta devine un coșmar. Cât despre ocupatul de soție, în alt articol. Acum vorbim de case.

În curând vine iarna și încep veșnicele lamentări despre cât de frig sau de cald e în casă. Dăm vina pe stat, pe RADET, pe vecini, pe șeful de scară, pe coada pisicii că e prea lungă și până intră în casă se face frig (vă mai amintiți de Hagi Tudose?). Noi nu, niciodată nu suntem responsabili, doar ăilalți, așa e. Nu suntem sensibili, nu, vorba lui Tudor Mușatescu ”nu sunt sensibil la frig, chiar și gerul mă lasă rece”. Dacă ar fi totuși ceva ce putem face și noi înșine astfel încât să nu ne mai văităm că nu se învârte casa după soare? Păi cum? Păi hai întâi să vedem care e performanța energetică a clădirii. Care e consumul de energie, cât se păstrează, cât se pierde. Asta se cheamă să faci un certificat energetic. Sunt niște oameni cu studii, experiență și patalamale la mână care fac așa ceva. În urma lui primești o literă, dar nu ca la scrabble, ci ca la frigidere. G de la ger e cea mai proastă calificare și cu asta am spus totul.

                                           Sursa foto: certificat-energetic24h.eu

Da, da, știu, o să zici ”ce-ai, mă, cu noi, pentru ce să dăm cu var?”, cum era în balada lui Topârceanu, doar că aici e vorba de căldură, nu de var. Mai punem o pătură la iarnă, mai ne înghesuim un pic, hai că știm noi să ne descurcăm. Sigur, până și o mare actriță americană, Shelley Winters (inspirat nume!) zicea ”Era atât de frig, încât aproape m-am căsătorit”. Doamna s-a căsătorit de 4 ori, pesemne era cam friguroasă. Se poate și așa? Nu, nu se poate și știi de ce? Că încălzitul ăla ține o oră, două, trei, o noapte, dar când te dai jos să mănânci sau să faci pipi, îți îngheață curajul. Și toată dragostea. Ai nevoie de o soluție pe termen lung. Și ce, hârtia aia, certificatul ăla, ține de cald? Nu, nu ține, dar e primul pas către rezolvarea problemelor. După ce afli cât de performantă este clădirea din punct de vedere energetic, poți face un audit energetic care îți va identifica exact măsurile care trebuie luate pentru a îmbunătăți situația. Știi că dacă vrei acuma să construiești o casă acest certificat energetic e obligatoriu și face parte din cartea tehnică a construcției? Știi că dacă vrei să vinzi sau să închiriezi și nu ai certificat energetic, actul de vânzare-cumpărare sau cumpărare poate fi declarat nul? Iar clădirile de utilitate publică trebuie să aibă certificatul energetic afișat la vedere, Poate știi, poate nu, vorba aia, omul cât trăiește învață.

Nu are casa ta nicio problemă și ești foarte mulțumit? Nu prea am auzit oamenii să nu aibă nimic de reproșat pe tema asta a locului în care stau. Dacă noi considerăm că problema nu e majoră, fiecare găsim câte o explicație, că e de la uși, că ferestrele nu se închid bine, că nu respiră pereții, că a dat vecinul o gaură, că a fost cutremurul ăla de acum o săptămână și tot așa. Englezii zic că ”din o sută de iepuri nu faci niciodată un cal, din o sută de bănuieli nu faci o dovadă”. Ia dovada, neamule, e la îndemână! Serios, nici nu e scump, prețul unui certificat energetic nu e prohibitiv, nici pe departe.

Japonezii zic că ”o singură vorbă bună poate dezgheța trei luni de iarnă”. În cazul de față vorba aia bună e să-ți faci un audit energetic și să iei certificatul energetic. Îmi vei mulțumi mai târziu, călduros.

Acest articol a fost scris la cald pentru Superblog 2018.