Conversatia cu Dumnezeu. Despre femei

Urmatorul text este scris live, pe chat-ul Facebook, in colaborare cu extraordinar de talentatul meu prieten, Ariciu`. Pentru mine a fost un exercitiu foarte bun, amuzant si nu numai. Sper sa va placa si voua.

Cu toții visăm să vorbim cu Dumnezeu sau, mă rog, mai degrabă să ne imaginăm că El e la fel de binedispus ca noi și ne răspunde. Noi doi, Bogdanii, am încercat și reușit.

Dumnezeu: Bun, hai că vă tot aud cum vă plângeți de mine acolo jos. Ia, ziceți acum față în față, care-i problema? Da' ia stai așa, mai întâi...ce beri bune mai aveți pe Pământul ăsta dezgustător?

Ariciu: Doamne, ce sa zic, acum că te văd așa mare în fața mea, știi că-s curajos, mie mi-a trecut gata, sunt bine. Cât despre bere, știi Norocul? Ni l-ai dat in facultate la 10 mii de-aia vechi, foarte bun

Berila: -Doamne, prima oara mi-am baut credinta cu Noroc. Adica asa se chema berea, stiu ca nu sprijini acest concept, dar altii da. Azi nu mai beau decat, cum se zice, ce-oi da Dumneata! Deci, dai o divina mica, da?

Dumnezeu: Baieti, bag seama ca sunteti cam nostalgici si deja v-ati pierdut mintile. In seara asta aveti fara alcool, cu suc de tamaie. Acum ca am stabilit asta, am primit de la voi doi niste plangeri, reclamatii, cateva depresii, rugaciuni - mai putine, dar erau si de-alea - si am zis ca sa vad ce e cu voi. Deci ce vreti voi, mai baieti ?

Ariciu: Stimate Cel de Sus, acum nu te supara pe treaba cu rugaciunile, ca sunt baiat bun, in general, dar na, cand ma simt bine, mai uit, asa ai construit tu oamenii. Cat despre depresii, plangeri, reclamatii, eu am inteles-o bine pe-asta cu Imparatia Dumneavoastra, dar speram la ceva mai mult si aici, prin lumea noastra trecatoare. Adica na, am inteles-o pe-asta cu inaltimea, ai folosit la Ghita si nu ti-a mai ramas pentru Romania mare lucru, dar macar ceva fete suficient de nebune incat sa-si piarda viata cu mine credeam ca poti fabrica

Berila: - Eu ma intrebam daca ai si pentru mine un sufletel pus intr-o forma atractiva. As devora un sufletel, Doamne!

Dumnezeu: - Măi, mieilor, deci de Eve vă arde mă? Asta e problema? Și cum v-ați dori să vă fie ruptele din coasta lui Adam? Dar aveți grijă ce vă doriți că poate mă supăr și-o iau în serios...

Arici: - Doamne, mă știi că-s modest. Nu cer multe. Frumoasă, deșteaptă, să mă înțeleagă mereu deși nu ofer eu prea multe, să facă ea primul pas, să tragă de mine până am curaj și să mă iubească necondiționat. Merge?

Berila: Eu m-am razgandit. Eu Ti-am mai cerut, stii doar, si am primit, e drept. Cred ca ai o mica problema cu reteaua, e putin ocupata, dar, deh, nu-i un capat de univers daca vin mai tarziu, doar sa tii cont de cat am eu disponibil in cont la ani si sa corelezi, stii Dumneata! Eu ziceam ca m-am razgandit si iti multumesc ca esti asa amabil dar m-ai facut cam prost, Doamne. Asa ca eu zic sa ma faci mai destept si sa ma inveti ce sa cer cum trebuie. Ca mereu au aparut erori pe care nu le calculasem dinainte.

Dumnezeu: Ariciule, ti s-a dus vestea de modestie pana la mama dracului. Si cand zic asta ma refer la propriu, ca are si diavolul o mama. Merge, ma, facem asa, am doua exemplare cum ceri tu. Ti le trimit pe amandoua, atat ca esti obligat sa alegi doar una. Si vezi ca nu stii cand ti le trimit si cum, asa ca sa fii pregatit. Daca recunosti macar una din cele doua, a ta e. Atat trebuie sa faci, sa o recunosti, sa o alegi si sa ii fii fidel. Merge? Iar pe tine, Berila, te las prost ca esti distractiv. Pentru tine am avut o gramada, ti le-am trimis cum ii propun lu`asta micu si nici tu n-ai avut nici cea mai mica tresarire. Am vreo doi ingeri care isi smulg penele de ciuda, i-ai exasperat, ba, baiatule, nu mai stiu ce sa faca cu tine. Ma distreaza cand ii vad asa, dar si tu ai o naivitate... O sa continui sa-ti trimit si vorbesc la departamentul de Initiative, la Implementare, sa-ti dea niste ganduri, niste texte ceva, ai nevoie. De acord?

Ariciu: - Aoleu, Doamne, păi de-asta ziceam sa nu le iei prea in serios. Vezi tu, eu la primele intalniri imi povestesc toata viata, si tu vrei sa le gasesc pe cele Alese si Trimise? Pai, Doamne, tu-ti dai seama cate femei voi trimite la Prietenul Tau, Petru, de plictiseala pana le voi gasi pe-alea bune? Serios, Tu esti Bun, da niste Semne mai clare. Si mi-e cam frica acum sa aduc vorba de asta, dar doare tare daca aia cu fidelitatea n-o fi chiar asa, ca o Porunca, si o mai putea fi stearsa de pe tablita? Sau, macar, da-i lu Berila semne ca asta e baiat cazut din Rai si mi le zice si mie

Berila: Dumnezeutule, esti bun si milos. Trimite-mi-le, Doamne, ca asa cum mi le-ai dat, asa ti le returnez. Ba chiar, sa stii, ti le trimit odihnite, ca ma pricep de minune sa le adorm. Doua chestii as mai vrea. Da-mi si mie un parfum! Ca nu ma pricep, Doamne si tu sigur le stii cu astea. Astia p-aici o ard cu ceva cu ingeri cazuti, cu dracusoare, cu fatale, cu nebune. Dar tu sigur ai unu`de-ala special, poate m-or recunoaste alea de le trimiti si imi cad in brate, cum se milogea prietenul Ariciul adineauri. Mi-a cazut una odata, Doamne, la picioare, era cu rolele si s-a impiedicat de-un sant in fata mea. Aia era, Doamne? Ca era cam mica... Of, si-a doua chestie ar fi sa dai setarile de securitate pe low la discutia asta, ca poate ne-aude ala... stii tu... ala cu pacatoasele. Zic si eu ca unde sunt mai multi implicati pot iesi solutii interesante...

Dumnezeu: - Doamne...Eu fereste, ca prosti sunteti, adevar graiti. Ala mic si negru, care din start nu-mi place ca-mi aminteste de stiti voi cine, le vrea gata impachetate ca nu-i in stare sa vorbeasca cu ele, ala cu porecla de betiv, le plictiseste si le-adoarme, va zic, daca bag conversatia asta pe conferinta Sfintilor, radem pana de Craciun, ca na, atunci trebuie sa ne oprim. Ma rog, mai...credinciosilor...sper..., ia spuneti, dar voi ce-i promiteti femeii de langa voi? Si nu, nu merge aia cu n-aveti nimic de oferit, cum ziceati, trebuie sa gasiti ceva bun la voi

Ariciu': - Pai Atotputernicule, daca-mi dai si mie o mini mini mini parte din puterea Ta, as putea sa-i ofer ceva liniste si sa mor - staaaai, nu le lua asa literalmente - cred ca pot s-o fac sa rada toata viata. Macar de mine si tot rade. Si hai, serios acum, stii ca ai dat la sensibilitate-n mine ca-n Fuego, deci cred ca pot sa si iubesc. Oricum, preventiv, revin, stiu ca-s enervant, dar da-le Trimiselor niste rabdare de-aia multa si sfanta, ca o sa aiba nevoie. Auzi, Doamne, dar cand ai facut Tu femeia, cum ai gandit Tu ca va fi ea cucerita?

Berila: - Eu ii ofer un suflet de copil. Il tin bine cu mine si nu-i dau drumul. Ai facut Tu anii astia pe Pamant asa in ciuda mea, ca nu reusesc deloc sa-i potrivesc cu ce mi-e in minte si inima. Tine cont de asta, rogu-te, la viitoarele, daca tot ma tii asa prostut, fa-le si pe ele mai naive. Sau nu stiu cum sa zic...

Dumnezeu: - Ce vrei tu, suflet botezat cu animal? Uf, pai putere ai cata iubire ai, baiatule. Cata iubire ai in tine, atata si putere. Berila, eu am niste principii pentru lumea asta, tu te cam pui contra. Si am observat ca esti cu trisatul, vrei sa faci tu smecherii, copil nerod. Dar pentru ca te vad cum ii zici lu`ala micu ca "da, ma, ce bine ai zis-o p-aia cu femeile si cucerirea lor" nu o sa ma enervez si o sa va zic la amandoi: femeile sunt facute din voi, la origine, adica ele sunt o parte din voi, ceva ce va lipseste si de care aveti nevoie pentru a va simti completi. De aceea, cand cunoasteti o femeie si simtiti ca ea este ca o parte din voi care v-ar completa perfect, atunci veti sti cum sa va reintregiti si sa fiti completi. Ati priceput ceva, loazelor?

Ariciu: - Doamne, sincer? Eu inteleg, adica asta o mai citisem si eu in carti, dar am crezut ca ne zici tu asa, de baieti buni, ceva, vreun truc. Da, da, nu-ti plac trisorii,  Te-am auzit. Dar ce ma fac, Creatorule de femei (respect forever pentru asta), cand una te completeaza o perioada, pare ca sunteti perfecti, iar dupa aceea se decide sa se completeze singura sau cu vreun alt supus de-ai tai? Ca vezi Tu, Doamne, in Anul Tau 2013, cam asa merge treaba...

Berila: Bag si eu seama ca o cam dai cotita si nu ne raspunzi pe sleau. Parabolele astea, Doamne... Eu cand ti-am zis ca m-ai facut prost si vreau mai multa minte... Nu pricep. Iau un pahar de vin din frigider, Te superi? Ca poate un pic ametit prind si eu vreun sens. Asa cand sunt un pic ametit inteleg niste chestii, dar cand ma trezesc uit. Mahmureala e productie de subteran, asa-i? Macar atata zi-mi direct!

Dumnezeu: Berila, crestinule, ma faci sa rad tare si-i trezesc pe ingerasi ca-i tarziu. Cum ma sa fie mahmureala de la subteran? Nu, nu, betia e de la smoala, mahmureala e de la mine, muhahaha. Na, ca i-am trezit. Cat despre parabole, hai sa fiu mai direct. Sunt barbati si barbati. Unii sunt facuti sa fie niste agatatori cu tupeu - nici asta cu tupeul nu-i de la mine, apropo - , altii sunt facuti sa astepte. Teoretic, am incercat eu niste sforarii, niste parghii, ca sa existe dreptate. Adica cei mai putin agatatori sa aiba asta cu fericirea la final, bla, bla, iar ailalti sa fie intr-o vesnica iscodire toata viata. Problema e ca facusem sistemul asta pe un Windows vechi, fara licenta - il rezolv pe Gates, stati linistiti - si mai da si dude. In fine, dar ia spuneti, voi din casa iesiti sau tot la usa o sa asteptati femeile astea?

Ariciu: - Doamne, eu ies. Putin si unde nu trebuie. Dar ies. (Apropo, supara tare acolo Sus ca ma mai imbat cu prietenul sus mentionat cu nume de betiv?). Ideea e ca m-ai facut sa-mi placa presa, Doamne, si imi cam mananca din timpul de sedere aici pe partea de viata pamanteana. Si nu, nu, nu-mi lua asta, nu ma intelege gresit, ca imi place, dar na, avantaje si dezavanataje, adica e problemuta asta cu varsta, simt cum ma apropii usurel asa de zona aia cu verdeata, la Dumneavoastra acasa, si ma cam sperie. Apropo, Doamne, acolo sus e asa bine cum se spune?

Berila: Ies, Doamne, dar nu mereu cand ies se intampla ceva. Nu stiu, poate nu ies eu pe unde trebuie. Am observat si noi problemele de sistem, dar ne-a fost rusine sa-Ti zicem. Daca eu fac un programel ajutator cu rugaciuni si tot tacamul pentru sistemul Matale, imi dai si mie fisierul cu unde merg astea de le trimiti tu? Ziceai ca vorbesti la Implementare acolo, sa nu ma uiti, te rog.

Dumnezeu: E bine. E casa Mea, cum poti sa te indoiesti ca nu e bine? Amandoi aveti, prostutilor, niste probleme cu credinta. Si va zic, fara asta nu va pot ajuta. Adica, pentru ca sistemul asta vechi, care totusi merge in continuare, sa proceseze ce vreti voi trebuie sa folositi un cod compatibil si asta se cheama CREDINTA. E din ce in ce mai usor de invatat codul, ca v-am dat carti si manuale si ceva traineri. Codul e hackuit permanent de stiti voi cine, dar, hei, munciti si voi un pic, ca aici nu am cum sa va ajut! Hai ca m-ati si binedispus si intristat un pic. O sa v-ajut, netrebnicilor, sa nu ziceti ca sunt rau. Ziceti-mi in incheiere primul lucru pe care vreti sa-l vedeti infaptuit maine, dar sa fie un lucru care se poate face asa din scurt si credeti voi ca v-ar ajuta. Cat de prosti sunteti voi, tot cred in voi, simpaticilor si v-am dat liberul arbitru ca sa va fie bine. Deci?

Ariciu: - Doamne, vreau un zambet de femeie frumoasa doar pentru mine. Sa nu mi se para ca-i pentru mine si sa fie altul in spatele meu, ca data trecuta, te rog eu, ca na, mi-ai dat si mie un suflet. In rest, Doamne, multumesc pentru multe altele, te rog, ai tu mare grija de sanatatea dragilor mei si acum te las ca probabil ai niste Judecati acolo, ceva

Berila: Da-mi niste vesti bune! Toata ziua sa fie numai cu vesti bune, toata. Sa fie o zi asa reusita si asa zic eu ca as avea incredere sa fac toate de mi le-ai sugerat Tu. Stiu ca sunt mai necredincios asa, dar fa Tu chestia asta pentru mine si o sa Te pomenesc mai des decat acum si nu cu vorbe de la Duhul Nesfant. Iti multumesc si eu, Dumnezeutule, mersi de bere (daca schimba astia numele la berea aia de ti-am pomenit-o inainte, dar lasa aceeasi reteta, o bagi la loc pe piata, la toate magazinele din jurul meu, oriunde m-as afla?) si ai grija si de amaratul asta cersetor de zambete si de toti amaratii de pe lumea asta, cum sunt ei.

Dumnezeu: - Hai ca, pe final, asa, m-ati impresionat. Vedem, eu apas aici enter, dar vedem ce iese. Va repet, credeti in voi, credeti in oamenii de langa voi ca doar asa ii puteti descoperi, si credeti in mine, ca pare ca mai uit uneori de toate, dar sunt aici. Și încă ceva, promiteți că nu mai spuneți bancuri cu Iisus, da?

Anti-umbra

Iti trece prin fata ca-un fulger,
Iti da o parere de inger,
Ti-ncinge obrajii cu-n zambet,
Ignora adevarul cu-n raset,
Langa umbra-si gaseste un loc,
O ucide incet si in loc
Sa hoinaresti cu umbra prin lume
Primesti un nou zeu-n a ta lume.
Te-nchini sa iti piara din gand,
Te rogi sa nu plece nicicand,
Iti ingropi umbra cu nepasare,
Ti-arunci realitatea-n visare,
Adopti universul cu-o singura vorba,
Creezi lumea din nou, fara dogma...
Nu-i clipa sa treaca atunci in iubire,
Ai astupat timpul cu buza-i subtire,
Dormi fara vise caci visul e ea
Si mori far` sa stii ca moartea-ti se nastea
Cand umbra pleca si-o lasa pe ea,
Cand umbra tipa, cand umbra murea,
Cand umbra scancea, cand umbra palpaia...
Se strangea umbra-ti la sanul ei zglobiu,
Tu te zbateai intre "de ce" si "nu stiu".

Pelicula de film

             Cum ar fi daca viata noastra ar fi ca o pelicula de film ? O pelicula intinsa integral in fata noastra si pe care sa putem vedea toata viata noastra, toate momentele ei. Nu vorbesc de a sti viitorul, pentru ca asa nu ar mai exista viitor, ar exista doar prezentul care se traieste. SI de fiecare data, in fiecare clipa a vietii noastre sa simtim doar un montaj din toate scenele fericite de pe pelicula. Ce e urat sa ignoram, sa taiem la montaj si acolo sa ramana doar ce e bun. Si in fiecare clipa de fapt sa avem toate momentele fericite pe care sa le simtim continuu. 
             Asta nu ar mai fi viata in modul in care o avem si o traim noi acum. Cred ca asta ar fi Paradisul. De fapt, cred ca asa este conceput Paradisul: o magazie intreaga cu pelicule montate astfel incat surprind toate momentele de fericire traite pe Pamant. Iar in Paradis nu vei viziona doar pelicula ta ci un montaj urias cu toate peliculele oamenilor de pe Pamant. Si toata fericirea adunata acolo o simti integral in acelasi timp, in fiecare clipa. Asa nu ar mai exista clipe fiindca fericirea maxima nu mai are nevoie de timp. Si uite asa se explica si atemporalitatea. De aia e util sa aduni in viata ta cat mai multe momente bune, imbogatesti asa montajul de acolo, de sus si apoi te poti bucura si tu de el, dar si altii si tu de fericirea altora. Deja cand ai ajuns sa fii fericit tu insati si fericit pentru fericirea altuia e ca si cum l-ai fi apucat pe Dumnezeu de un picior. Adica aproximez momentul asta cam cand ai fi indragostit  Cam atunci...

Later edit: Textul acesta este scris pe 13 mai 2007. In continuare cred ca acesta este Paradisul, dar nu mai cred ca momentul acela maxim de fericire poate fi atins doar prin indragostire. Poti fi fericit si singur, stiind sa te bucuri de ce e in jur, de viata.

Pasarea Neagra a Dorului

             Pasarea Alba a Deznadejdii era cea mai urata din neamul ei. Nimeni nu o suporta si nimeni nu voia sa aiba de a face cu ea. Era cea mai trista si cea mai ciudata dintre toate. Traia singura la marginea padurii de safir, padurea albastra a oricarui suflet. Toti ii ocoleau cuibul si plutind deasupra pamantului nimeni nu-si arunca ochii spre casa-i marunta si plina de lacate. Cu exceptia unui pitigoi, o pasare foarte vesela si tare vorbareata. Era socotit un pasaroi de treaba, cu care te puteai simti bine si toata lumea care intra in contact cu el il aprecia foarte tare. Era sprintar si copilaros, toata ziua alerga de colo pana colo, negasindu-si parca locul. Facea parte din neamul Pitigoilor de Gand Fierbinte, care erau intotdeauna cei ce infiripau dragostea mai peste tot, netinand seama de limitele padurii de safir si nici de neamul pe care il atacau. Erau neintrecute iscoade si nimeni nu reusea sa ti se strecoare pe sub piele ca un Pitigoi de Gand Fierbinte. Iar tanarul nostru pitigoi era singurul care vorbea cu Pasarea Alba a Deznadejdii. Vezi bine, si ei ii placea de naiva pasare multicolora cu gand fierbinte, caci era un mandru pasaroi. De altfel, neamul lui era cel mai mandru si mai chipes din intreaga padure. Dar pasarea alba era foarte batrana acum iar puterile ei erau din ce in ce mai mari. La acel neam de pasari, cu cat imbatranesc mai tare cu atat puterile lor cresc; iar aceste pasari mor doar cand sunt parjolite cu foc curat de inima neinfricata.

            Pitigoiul nostru nevolnic cazu bolnav din cauza pasarii albe. Caci vorba batranei putea fi tare vicleana si mult rau putea face. Saraca, insa, nu voise sa-l imbolnaveasca cu vorba ei pe pitigoi, insa ceva ciudat i se intampla si ei. Simtea ca nu isi mai putea stavili puterile cu nici un chip, asta cam de cand Gandul Fierbinte incepuse sa-i dea tarcoale dimineata si sa-i povesteasca viata fiecarei stele de pe cer. Dar o lege nescrisa spunea tuturor pasarilor sa se fereasca de a se imperechea diversele neamuri intre ele, caci asa era mai bine si lumea e mai fericita asa. Si pana atunci nimeni nu incalcase legea si nici suferinta dragostei nu aparuse. Unii povesteau ca ar fi vazut-o pe ici pe colo, ca o umbra, dar nu era nimeni sigur de existenta ei. Intre timp, tanarul pitigoi suferea mult si nimeni din neamul lui nu il putea ajuta; nici cei mai mesteri vraci, nici cele mai mai mari vrajitoare din regat nu puteau sa ii vindece rana. Ba chiar, usor, usor toata lumea incepu sa il paraseasca fiindca un liliac negru imprastiase intr-o seara zvonul ca boala tanarului era foarte contagioasa. Ce nu stia nimeni din padure era ca in ascuns Pasarea Alba Deznadejdii venea la el in timpul cand noaptea punea de mancare si stelele se sculau ca sa se duca la joaca. Toata lumea era fericita, insa se inmultisera rapoartele despre aparitia misterioasei umbre negre. Ciocanitorile, egretele, papagalii, mierlele, chiar si aricii sau caprioarele spuneau ca au vazut-o. Ar fi fost in stare sa jure pe cartea lor sfanta, insa pasarile nu aveau o carte scrisa a legii lor, ci o transmiteau din cioc in cioc, iar animalele pierdusera cartea asta, unii spuneau chiar ca odata demult ar fi fost mancata de o maimuta tare curioasa. 

            Si a venit si noaptea cu luna plina. In acea noapte lacul scanteia mai tare ca oricand, bufnitele sopteau formule magice tolanite pe crengile unui stejar de 300 de ani, iar liliecii tocmai hotarasera sa danseze in acea noapte un dans stravechi, de cand lumea incepuse. Si toate erau frumoase pana o pasare ce parea fi umbra mai mult decat carne strabatu rapid lacul. Bufnitele au inteles totul atunci. Pasarea Alba a deznadejdii se indragostise in asa masura de tanarui Pitigoi de Gand Fierbinte ca incepuse sa arda singur si usor, usor sufletul ei se transforma in jaratec, iar umbra ii era chipul. Iar pitigoiul sprintar era mai vesel ca oricand, mai frumos ca niciodata, doar ca nu prea mai era vorbaret, caci vorbele ii pierisera, fiindca nu mai aveau sens. Toata padurea se revolta insa, caci cele doua pasari incalcasera tabu-ul si se imperecheasera. Si desi galagia era mare si toate pasarile si animalele se contraziceau si nu stiau ce sa faca in situatia data, pasarea alba si pitigoiul multicolor erau fericiti. Bufnitele au fost cele care au sugerat ca sa fie alungati, dar nu toata lumea era de acord cu ele. Insa acum nimeni nu mai vorbea nici cu pitigoiul, nici cu batrana pasare alba, iar cei doi traiau stingheri la marginea padurii. Fericirea insa traia cu ei. 

           Tanarul pitigoi implini trei ani, ca si cand o clipa ar fi trecut in zbor si trebui sa plece, caci in neamul lor, dupa ce implineai trei ani trebuia sa faci o calatorie lunga. Nimeni nu stia daca te vei mai intoarce, dar calatoria era necesara, era o traditie pe care nimeni nu indraznea sa o incalce. Iar in clipa cand, plangand, tanarul pitigoi isi lua ramas bun toata lumea putu sa vada ca umbra neagra si misterioasa de care toata lumea nu era sigura ca exista aparu in carne si oase. Si incepu sa chinuie toata padurea, caci ea era Pasarea Neagra a Dorului. De fapt , aceasta pasare prinsese puteri tocmai din imperecherea Pasarii albe a Deznadejdii cu Pitigoiul de Gand Fierbinte. Ea fusese o umbra, caci la inceputul lumii Dumnezeu stia ca odata aceasta se va intampla si Dorul Nebun se va infatisa lumii atunci. Deznadejdea alba bantuia padurea, iar Negrul Dor o incingea, o racea, ii dadea aripi paduri ca apoi sa o prabuseasca la loc. El dispare doar cand tanarul pitigoi se intoarce din calatorie. Cine stie cand se va intoarce... iar timpul nu mai trece intr-o clipa acum, ci o clipa trece ca un cutit prin carne. 

N-a vazut nimeni un pitigoi zanatic ? 

Povestea lui Aur Mic

Era odata o imparatie pe meleagurile in care prima picatura de apa din univers a atins pamantul, o imparatie in care oamenii nu stiau cine sunt. Nu cunosteau conceptul de bine si de rau, iar limba pe care o vorbeau nu denumea lucrurile, fenomenele sau sentimentele. Practic, nu aveau substantive. Si nici numerale. Aveau verbe; ei faceau, mergeau, munceau, insa nu stiau ce inseamna dragostea, ura sau suferinta. Pur si simplu nu existau aceste cuvinte si nici conceptele asociate lor. Oamenii se purtau normal, erau oarecum ca niste roboti, cu deosebirea ca ei simteau insa nu dadeau glas simtirii. Totul era luat asa cum era. Oamenii nu se judecau intre ei pentru ca nu stiau ce e binele si ce e raul. Iar lumea statea in echilibru. Si oamenii erau fericiti, dar ei nu stiau asta.

In imparatia minunata se intampla insa ceva ce ii uimi pe toti: se nascu un om mut. Era primul om mut de cand exista acea lume si toti oamenii nu stiau ce sa creada si cum sa se poarte cu el. Insa dupa ce crescu au fost cu totii uimiti de frumusetea si bunatatea lui. Era un barbat inalt, cu ochi albastri ca marea linistita si parul negru ca noaptea cand venise pe lume. Si era frumos cum nu mai fusese barbat pe acea lume. Frumos si mut. Era omul perfect. Iar oamenii l-au ales drept imparat. Si lumea era perfecta si oamenii erau fericiti fara a o sti. Ei pur si simplu traiau. Oamenii traiau. Doar traiau.

Dar intr-o zi sosi vestea ca imparatul lor mut a disparut. Plecara cu totii sa il caute si scotocira pamant, ape, paduri si munti, dar nu-l gasira. Insa cand toata lumea credea ca nu-l vor mai vedea vreodata, imparatul a aparut. Si tinea un fluture in pumnul lui. I-a dat drumul si fluturele a zburat pana in mijlocul marii si nimeni nu l-a mai vazut apoi.. Iar imparatul a luat barca si a plecat in cautarea fluturelui. Si a vaslit el mult pana cand a ajuns la Insula de Aur. Totul era din aur acolo, si pietre, si gandacei, si paduri, si pasari, si munti, si nisip. Iar imparatul a luat in pumn apa si a turnat peste nisipul de aur, faurind un trup. Iar norii au inceput sa planga si au pus plete de aur moi si unduitoare pe capul statuii din. Iar fluturele buclucas a reaparut si s-a asezat pe buze si buzele s-au prefacut in carne. Soarele a copt statuia si prin trupul ei a inceput sa curga sangele. Iar vantul de miazanoapte a facut gene si sprancene si i-a deschis ochii. Si statuia a devenit femeie. Era cea mai frumoasa femeie care existase vreodata pe acea lume, cu cel mai frumos par, parul de aur, cu ochii care tulburau marea si buze care faceau pietrele sa planga. Iar imparatul mut o privea, insa incremenit pe loc nu putea sa faca nici macar un pas catre Aur Mic. Fiindca gandul lui nerostit asa o botezase pe femeia aceasta. Iar Aur Mic era incremenita si nimic nu putea sa o miste.

Au trecut noptile veacurilor si imparatul mut  a ramas pe nisipul de aur privind-o necontenit pe Aur Mic. Si imparatul nu mai putea sa moara. Fiindca pentru el moartea incetase sa mai existe in clipa in care vantul de miazanoapte deschisese ochii albastri ca cerul de vara ai lui Aur Mic. Pentru el timpul incetase sa mai curga. Dar imparatia de peste mare, cea a imparatului mut, a murit pana la ultimul om. Nimic nu mai exista pe lume decat Imparatul Mut si Aur Mic. In clipa in care ultimul om a murit in imparatia minunata, noaptea  a coborat brusc peste pamant, soarele a disparut, marea si-a ridicat talazurile deasupra norilor si a scaldat pletele lui Aur Mic. Si Aur Mic s-a cutremurat pentru prima oara, a pasit si l-a atins pe imparat. Si atunci totul s-a schimbat.

Intreaga lume a fost comprimata in atingerea ei. Aur Mic i-a atins pleoapele imparatului, pleoapele care niciodata nu se mai inchisesera peste ochii celui care a privit-o pe ea fara incetare, si imparatul a inchis ochii. Iar cand i-a deschis, timpul a inceput din nou sa curga iar Aur Mic a fost imprastiata in zari de vantul care ii daduse viata. Si toate astea fiindca atunci cand i-a atins pleoapele imparatul i-a soptit: Te iubesc!

Lumea a renascut de atunci si e cea in care traim noi. Iar imparatul care a rostit doar doua cuvinte in viata lui e nemuritor. O asteapta inca pe Aur Mic sa revina din zari, fiindca fiecare Te iubesc rostit in aceasta lume ii readuce inca un graunte de aur din ceea ce fusese trupul lui Aur Mic. Iar cand Aur Mic va fi iar creata lumea aceasta se va sfarsi iar.  Al doilea Te iubesc pe care El il va spune Ei va fi Totul si Nimic, tot ce poate omul inchipui si nimic din ce ar putea concepe. Un simplu Te iubesc aduce fericirea pe insula de aur pe care fiecare din noi traim fara sa stim.

Adorm in fiecare noapte cu gandul la Aur Mic, dar ea e praf si nu o pot gasi. Si implor Cerul, Vantul, Soarele, Norii si Marea. Vreau sa ii spun te iubesc. Si sa termin totul.

            Eu sunt Imparatul Mut.