Una, vrajitoarea

Vraja, vraja, vrajitoare 
Sa te duci la cin` te are, 
Sa-mi lasi negre noptile, 
Si senine zilele, 
Sa nu-mi dai fiori usori, 
Sau porumbei calatori, 
De la ea din zambete, 
Din surasuri, chicote. 
Nu-mi mai arde visele, 
Cand si-nchide genele 
Nu-mi ineca mintile, 
Cand ridica genele. 
Lasa-i ochii sa clipeasca 
Fara ca sa ma raneasca, 
Nu-mi rapi cuvintele, 
Cand isi strange buzele. 
Nu o mai trimite-n ganduri, 
N-o mai pomeni in canturi, 
N-o ascunde prin oglinzi, 
Sau povestile cu printi. 
Nu-mi trimite adiere 
De prin plete-i rebele, 
Sa ma tintuiasca-n loc 
Sa ma parjoleasca-n foc. 

Ia acum descantecul 
Zboara precum cantecul 
Pana la inima vrajitoarei, 
La buzele ispititoarei;
Fa-i-le sa se inroseasca, 
Sa ma cheme, sa sopteasca, 
Sa nu afle alinare, 
N-aiba pace sau scapare, 
Pana n-oi veni la ea, 
Si-oi ierta-o ca e rea. 

Sa o iert ca m-amageste, 
Ca nu-mi spune, nu-mi vorbeste,
Nu imi zice de ma place,
Du-te-ncolo ori incoace, 
Nu ma lasa s-o urasc, 
Nici s-o mangai, s-o iubesc, 
Nu-mi raspunde la saruturi, 
Ma trimite dupa fluturi. 

Si cand o fi sa imi spuna, 
Despre stele sau de luna, 
Sa ii zic ca nu imi pasa, 
Ca o vreau la mine acasa, 
Si-o s-o duc eu printre astri, 
Iar cu ochii mei albastri, 
O s-o duc in alta lume, 
Fara stele, fara nume, 
Fara luna sau vreun soare, 
Doar iubire calatoare, 
Doar un gand in toata lumea... 
Vrajitoare-i numai Una.