Povestea pulbilor

Într-un grăunte de nisip este o lume mică. O lume cu apă, flori, pomi, oraşe. Are chiar şi nişte locuitori. Locuitorii grăuntelui de nisip sunt pulbii. Pulbii sunt mulţi, seamănă cu toţii între ei şi alcătuiesc o societate foarte unită, organizată şi bine condusă. În timpurile străvechi pulbii erau atât de puternici încât bobul de nisip nu se mişca din loc, orice vijelie ar fi trecut peste el. 
Se spune că atunci când furtunile începeau pe pământ înţelepţii pulbi se strângeau în jurul celorlaţi locuitori pulbi şi toţi ridicau mâinile spre cer iar furtunile se potoleau îndată. Apărea soarele iar izvoare multe în numărul copiilor ce erau în burtica femeilor pulbe izvorau de îndată pe întreg pământul. 

Neînfrântă era împărăţia lor şi aveau un împărat care îi conducea de când lumea. Galben-împărat era numele lui şi foarte mândru era de puterea pe care o avea. Era scund, îndesat, cu ochi mici şi jucăuşi, dar era foarte puternic şi înţelept. Împăratul nu avea soaţă, însă era nemuritor şi o femeie cu care s-ar fi împreunat i-ar fi smuls darul nemuririi. Chiar dacă uneori se gândea la o soţie îşi alunga repede gândurile şi se ducea să născocească un mod de a se relaxa. Împăratului îi plăcea foarte mult să se joace, inventa tot felul de jocuri și concursuri la care îi invita şi pe pulbi iar ei erau fericiţi jucându-se cu împăratul lor. Şi împărăţia lor fericită era de neclintit. În înaltul cerului însă vrăjmaşii lor complotau neobosiţi...

Prințul Soare și Prințul Vânt nu știau ce să mai facă pentru a distruge mica lume a pulbilor. Cât timp voioșia și bucuria nu dispăreau însă din împărăția micului grăunte de nisip nu puțeau fi distruși. 

Pulbilor le plăcea să se joace și de aceea erau ei tare voioși. Le-ar fi plăcut să se joace și cu oamenii însă oamenii nu prea știau să se joace. Doar din când în când mai venea pe malul mării Fata cu Ochi de Argint. Făcea îngerași pe nisip, arunca cu nisipul în sus și îi plăcea să îl prindă. Iar pulbii, care o îndrăgeau mult pe fată, erau tare ghiduși și le plăcea să i se ascundă prin păr și pe umeri. Împăratul Galben, mai ales, nu-și mai încăpea în piele de bucurie când Fata cu Ochi de Argint venea să se joace pe plajă. Împăratul Galben avea însă un regret: nu știa cum să intre în vorbă cu oamenii și tare mult ar fi vrut să vorbească el cu fata cea jucăușă.

Dar într-o bună zi fata veni pe plajă tristă căci tatăl ei murise și rămăsese singură pe lume. Galben-Împărat își adună supușii și le ceru să găsească o modalitate de a o înveseli. Înțelepții inventară jocuri, pulbii spuseră bancuri ba chiar niște scriitori au pus pe hârtie o comedie grozavă. Dar cum să îi vorbească ? Cum să îi spună tot ce aveau de spus, cât le era de dragă, cât voiau să o ajute și să nu o mai vadă tristă ? În plus, dușmanii lor neobosiți se găsiră tocmai atunci să înceapă o nouă luptă. Vânturile din întreaga lume și soarele cel mai arzător porniră asupra micuților pulbi, care se împotriveau cu greu; se învălătucea nisipul groaznic. Iar furtuna o cuprinse și pe fată, o luă pe sus, o plimbă deasupra mării, o coborî în hăuri și o purtă peste stânci. Iar fata, văzând apriga dezlănțuire nu se mai împotrivi ci se lăsă în voia vântului și începu să își unduiască mâinile după mișcările aerului. Își dădu capul pe spate, trimise un sărut către aprigul Soare apoi se prăbuși la pământ, se roti, se înălță din nou, sări și pluti preț de o clipă, apoi alergă, se răsuci, își mișcă picioarele în ritm rapid, se dădu înapoi, îngenunche, se rostogoli pe țărm și apoi iar se ridică. Fata dansa. Iar Galben-împărat și supușii săi erau uimiți: nu mai văzuseră niciodată așa ceva. O urmară pe fată, începură să se rotească și ei, o învăluiră într-un nor de nisip, îi țopăiră pe umeri, îi mângâiară gleznele, se răsuciră ușor peste coapsele ei, alergară voios peste pieptul ei, se strecurară prin păr și învățară alături de ea să danseze. Și din unduirile lor fata află cât le era de dragă, cât de mult o iubeau, cât de mult le lipsea zâmbetul ei. Împreună dansară și uitară de luptă, de necaz, de griji, fură mai ușori, mai siguri, mai înțelepți. Vorbiseră. Și descoperiseră o mulțime de minuni, descoperiseră o lume nouă, mult mai vie, mai dinamică, liberă. Redescoperiseră zâmbetul, redescoperiseră magia Soarelui și năvălnicia Vântului. 

 Soarele și Vântul se mai îndărătnicesc și astăzi să lupte, dar, între timp, oamenii și firele de nisip au descoperit dansul. Și, odată cu el, o lume nouă. Aceeași lume. Și totuși una nouă…