Pielea mi-e aspra, uscata, rugoasa
Si simt tepi care-mi cresc sub epiderma,
Degetele mi se innegresc in fata ochilor
Si-mi tremura emotionate. Sunt tot o spaima,
O incantare si o nedumerire cand mangai umarul tau neglijent gol.
Si le voi spune tuturor croitorilor, sfidator,
ca pielea ta e mai fina decat cea mai scumpa matase a lor.
O sa le povestesc cum managaindu-ti umarul am luat, folosindu-mi sufletul,
Un fior din matasea aceasta si l-am intins, l-am framantat
Si l-am creat haina.
Mi-a fost apoi atat de cald, desi nimeni nu putea vedea haina ce ma acoperea.
Doar eu o simteam, o croisem exact pentru mine.
Le voi cere sa ma lase in pace cu hainele lor si sa se apuce de poezie,
Pentru ca eu am nevoie de suflet ca sa ma pot imbraca in cea mai fina matase.
Ma intreb cat o sa-mi ajunga umarul tau gol, fantasma?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu