Mata si super-blogul

Am fost incurajat sa mai scriu.  Adica mai des de o data la 6 luni. Si incurajarile imi plac la nebunie. Incurajari, mangaieri, laude, aprecieri - toate sunt pentru mine ca scarpinatul sub barba pisicii.
Asa ca dau curs unei noi provocari si ma inscriu in Spring Superblog 2020. Sper sa fie o experienta frumoasa ca un tors de mâță.

Trei e raspunsul

Imi place sa ma joc. Asta este una dintre caracteristicile mele principale, daca m-ai lasa toata ziua sa ma joc, as fi cel mai fericit. Sunt deschis catre orice fel de joc, sportiv sau nu. Sport? Tenis, fotbal, baschet, handbal. Nu am cu cine sa joc toate chestiile astea, dar m-as juca. Pe calculator? Scrabble online, table online, jocuri de cultura generala, jocuri logice. Ca sa nu mai zic de rebus, sudoku, jocuri de societate.

Ce m-a surprins astazi cel mai tare a fost ce s-a intamplat la un joc de cultura generala unde era foarte importanta si viteza de raspuns. Intrebarea la care s-a raspuns cel mai repede (undeva intre 1 si 2 secunde) si corect de catre toti  a fost "De cate ori a fost casatorita Angelina Jolie?" . Intelegeti ce bine suntem pusi la punct cu viata femeii asteia? Ne plac barfele, mama, mama. 

Spring Superblog 2019

Sunt un leneș, un ignorant, un coate-goale, un papă-lapte în ce privește blogging-ul. De când s-a terminat Superblog 2018 nu am mai scris nicio virgulă pe blog. Și am și abandonat pe parcurs în Superblog 2018, dupa vreo 16 probe. Sunt neserios. Nu am trafic, nu am vizualizări la articole (a, ba da, câte 10-20!!), nu mă ocup de blog deloc.

De aceea, mă înscriu în Spring Superblog 2019. Mie îmi place să scriu, de fapt, dar dacă nu mă motivează ceva suficient de puternic sunt o loază. Spring Superblog 2019 e pentru loaza din mine. Să fie într-un ceas bun.

Doctori colorați aveți?

Știți că puteți face pneumonie de la un dinte stricat? Nu o să vă citez dintr-un tratat medical, dar o să vă povestesc cum am pățit eu asta. Aveam vreo 8 ani, deci totul se întâmpla prin `90-`91. Mama m-a dus la o doamnă doctor stomatolog, pentru că mă durea un dinte. Nu știam eu prea bine la ce să mă aștept, dar îmi amintesc că încă din sala de așteptare nu mă simțeam prea bine. Se auzea un tânguit din cabinet iar mirosul ăla de pe hol nu era deloc plăcut. Plus zgomotul pe care nu l-am uitat toată viața mea și am aflat curând că era sunetul scos de o freză dentară în funcțiune. Doamne, păzește-mă de dentiști, că de dușmani mă feresc eu! Bun, revenind, mi-a venit și mie rândul să intru în cabinet. Acum aș vrea să vă imaginați un cabinet stomatologic din anii `90 dintr-un orășel de provincie. Adăugați o toamnă târzie și un cabinet nu prea luminos. Nu vă opriți, nu, mai e și o doamnă stomatolog între două vârste, mai aproape de a doua vârstă decât de prima, într-un halat cam ponosit. ”Uite, întinde-te aici! Ce a pățit? Hai să ne uităm. Deschide gura mare!” Și... a început. Întâi a băgat un instrument de metal cu care m-a zgândărat EXACT unde mă durea. Nu părea impresionată de gemetele mele. Iar ceea ce vedeam eu era pe lângă chestiile metalice care îmi intrau în gură, doar halatul ăla ponosit. Cred că am văzut și o pată mică de sânge la un moment dat. Dar asta nu era nimic. ”Trebuie să îi facem o injecție ca să pot lucra mai bine”. Au apărut o seringă și un ac. Și astfel a apărut și primul val de transpirație. Mama s-a opus injecției, căci eram în tratament cu alte pastile, dar răul era deja făcut: văzusem seringa, acul. Nu mai știu ce s-a întâmplat ulterior, doar că de fiecare dată când se apropia de mine doamna doctor în halatul ăla nenorocit, încă un val de transpirație venea. Când am ieșit din cabinet eram fleașcă. Am ieșit afară, mama m-a controlat, a constatat cât eram de ud, dar nu mai avea ce face. Haine de schimb nu aveam, afară bătea un vânt câinesc și uite așa când am ajuns acasă aproape tremuram. În următoarele zile aveam să primesc vizite dese de la o asistentă vecină și curând mă vizita o dată la 12 ore, cu o seringă mare și un ac încă și mai mare decât al dentistei. Făcusem ceva foarte aproape de o pneumonie și doar cu injecțiile mă puteau pune pe picioare. Știți care era partea bună? Asistenta care venea acasă nu avea niciun halat. Altfel, nu știu cum reușeau să mă facă bine. Chiar și așa, am strâmbat vreo două ace de seringă (eu când vreau să mă încordez, mă încordez!), dar asta e altă poveste.

De atunci, am mai trecut prin spitale, am fost internat, mi s-au făcut analize la trei zile, mi-au băgat perfuzii. Am învățat să mă feresc de ace, pur și simplu îmi pironesc ochii în tavan și îl studiez lung, lung, până se termină totul. Dar de halatele asistentelor și ale doctorilor nu mă pot feri. Nu am învățat cum și nu știu dacă voi deprinde vreodată asta. Cred că nici cea mai geloasă soție nu a studiat vreodată cămașa soțului mai temeinic decât mine halatele asistentelor și doctorilor. Pentru mine, totul începe de acolo, de la aceste halate medicale.

E adevărat că nu toată lumea a resimțit atât de grav ca mine o experiență medicală, în fond, destul de banală. Până la urmă sunt un adult imatur de 35 de ani. Cu toate acestea, dacă stau puțin și gândesc la rece, e foarte important cum se prezintă un doctor sau o asistentă în fața ta ca pacient. Pe lângă modul de a vorbi și de a se comporta, este foarte importantă prima impresie. Dacă doctorul ar veni cu un halat ponosit sau pătat ori rupt, ce părere ai avea despre el? Câtă încredere ți-ar inspira? Nici tu nu mergi la serviciu îmbrăcat neglijent, nu? E și o chestiune de respect, nu numai de încredere. Uite, la o clinică privată, am văzut în sectorul unde erau internați copiii mai multe asistente medicale purtând bluze medicale cu imprimeuri. Cred că pentru copii e foarte important iar pentru ei o internare în spital e un eveniment traumatic, cu siguranță. Dacă poți face experiența asta puțin mai colorată, de ce nu?

Eu ca adult nu am nevoie de o asistentă de 25 de ani cu halat roz (bine, trebuie să vă spun un secret: și prietena mea citește acest blog), cu siguranță nu am nevoie de o asistentă cu halat roz sau galben, iubita mea, voiam să spun altceva. Ce voiam să spun? A, da. Poate că un halat colorat sau cu dungi, cu gri și albastru sau cu o croială mai aparte ar influența starea de spirit a pacientului. Într-un spital nu intri că nu mai poți de bine și atunci orice iese puțin din monotomia acelui alb obsesiv e ca o rază de speranță. Albul e culoarea curățeniei și a atenției, dar culorile sunt cele care dau speranță și optimism. Chiar zilele trecute, gândindu-mă la asta, am găsit pe internet un magazin online de costume medicale și echipamente de lucru. Chiar există lucrurile astea. Chiar există halate medicale prietenoase, bluze colorate, croieli interesante din materiale de cea mai bună calitate. Și nu cred că a purta așa ceva te face mai puțin serios ca doctor sau asistentă. Dimpotrivă, cred că îți arată latura umană, caldă. Angajații din spital nu trebuie priviți ca niște zei sau căpcăuni, sunt oameni și ei, pe care e important să îi simți aproape, să ai încredere în ei nu numai ca profesioniști în meseria lor dar și prin modul în care se îmbracă și se prezintă. Haina nu îl face pe om, dar prima impresie contează întotdeauna.

Articol scris pentru Superblog 2018.

Nihon e no Tabi (sau cum să ajungi în Japonia)

Pe la 25 de ani eram îndrăgostit de Viki. De o vârstă cu mine, ea era însă tot ceea ce nu eram eu. Eu eram timid și pierdut în spațiu, ea era îndrăzneață și hotărâtă, eu eram cu fluturi în cap, ea era deja plecată din țară și pe picioarele ei. Nu am întâlnit-o niciodată, doar corespondam pe internet, pe un site de socializare. Ne-am scris și vreo 2 scrisori la un moment dat. Am rătăcit adresa ei. Ce e interesant e că profilul ei avea numele Viki Hizashi. Am aflat ulterior că ”hizashi” înseamnă în japoneză rază de soare; i se potrivea. Viki era îndrăgostită de Japonia. Studiase limba, avea multe poze din călătoriile ei în Japonia și avea și două texte scrise în japoneză pe acel site de socializare (Google m-a ajutat cu identificarea limbii, dar nu prea a reușit să mă ajute la traducere). Așa am început eu să fiu interesat de Japonia.

De unde răsare soarele

O știm ca ”Țara soarelui răsare” pentru că se află în partea cea mai estică a planetei față de meridianul zero. Chinezii considerau că la est de ei este originea soarelui, adică în Japonia. Tot ce știu despre Japonia este însă din cărți și de pe internet. Însă ceea ce m-a atras întotdeauna la filosofia și cultura orientală e faptul că pune mult mai mult accent pe om, pe spiritul său și pe relația cu natura decât filosofia occidentală. Există un respect față de natură al japonezilor pe care l-am aflat citind despre ei și asta e un lucru minunat. Aș vrea să vizitez Japonia și să intru în modul de viață al unui om obișnuit, dar știu că este foarte dificil. E o cultură total diferită și doar un bun cunoscător al ei te-ar putea ajuta să o înțelegi.

Bineînțeles că în Japonia pe lângă experiența culturală foarte bogată ai o mulțime de atracții, de la cele ale naturii până la bucătărie, viață de noapte, infrastructură sau temple și viață religioasă. Vreau să simt și ritmul unui oraș cu aproape 10 milioane de locuitori cum este Tokyo dar să cunosc și o parte din imensa moștenire culturală a Kyoto-ului, fosta capitală imperială a țării pentru mai bine de 1000 de ani. Tot în Kyoto poate fi vizitat și vechiul cartier al gheișelor, Gion. Cu puțin noroc, poate chiar văd una. Dar aș vrea să văd și incredibilele parcuri pline de flori, și zona muntelui Fuji, considerat unul dintre munții sacri ai țării. Poți merge cu barca în craterul unui vulcan sau poți experimenta una din numeroasele băi termale, foarte populare în Japonia. Mi-ar plăcea să aflu și din secretele faimoasei ceremonii a ceaiului, să vizitez un templu șintoist, dar să văd și Hiroshima – locul în care acum 73 de ani a fost lansată prima bombă atomică. Sunt atât de multe lucruri pe care le poți face, încât fie îți iei vacanță vreo câteva luni și stai acolo, fie optezi pentru un circuit în Japonia de 2 săptămâni, care să-ți ofere o perspectivă cât mai largă asupra acestei țări atât de fascinante.

Circuit în Japonia 2019

În primăvara lui 2019 un eveniment istoric aparte are loc în Japonia: împăratul Akihito va abdica în favoarea prințului moștenitor Naruhito, moment istoric însoțit de festivități deosebite, având în vedere că astfel va fi fondată o nouă dinastie imperială. Primăvara în Japonia înseamnă întotdeauna Sakura – sărbătoarea cireșilor înfloriți, dar spectacolul floral al Japoniei include și florile de glicină și azalee care explodează în acest sezon. Luna aprilie e perfectă pentru o vizită din această perspectivă. Am enumerat mai sus atracțiile deosebite și cel mai fain e că toate acestea pot fi atinse într-un singur circuit, care pe lângă acestea oferă multe alte experiențe deosebite. Iar când ești însoți de un ghid cu experiență și bun cunoscător al culturii, e și mai fain.

Japonia cu Exact Travel Club

Am dat peste cei de la Exact Travel Club când am căutat pe internet o excursie în Japonia. Lucrul care m-a încântat cel mai mult a fost faptul că au ghid vorbitor de japoneză. În descrierea turului aniversar (noua dinastie, noul Împărat, prilej de sărbătoare în Japonia) pe care îl oferă în perioada 30 aprilie – 3 mai 2019 scrie că vom fi însoțiți de un ghid crescut și educat în Japonia, ceea ce mi se pare un avantaj imens. V-am spus cât de interesat sunt în cunoașterea culturii locale, dincolo de locurile vizitate. Ai ocazia să faci o incursiune, chiar dacă pentru scurt timp, în viața japonezilor obișnuiți cu ajutorul cuiva care îi cunoaște foarte bine. Asta ca să nu mai pomenesc de toate avantajele practice ale prezenței unui astfel de ghid.

În al doilea rând, e evidentă pasiunea pentru Japonia care reiese din modul în care își prezintă circuitele și cum alcătuiesc programul fiecăruia. Pe lângă circuitul aniversar pomenit mai sus, mai poți opta pentru încă unul care ajunge și în Coreea de Sud. E fantastic! Sunt singura agenție din România care au în ofertă emiterea de abonamente pentru căile ferate japoneze, JR Pass. Echipa agenției este mixtă, româno-japoneză iar asta îmi dă încredere.

Un alt lucru care contează este atenția acordată organizării. Mai ales când călătorești într-o țară atât de îndepărtată, cu o cultură total străină, e foarte important să te bazezi pe spiritul organizatoric al agenției, să știi că bagajele tale sunt în siguranță, că este întotdeauna cineva pe care poți întreba orice nelămurire ai. În descrierea fiecărui tur itinerariul este descris pe ore, cu prezentarea clară a fiecărei activități. Nimic nu e lăsat la voia întâmplării, totul este planificat în detalii.

Pasiune, dedicare, spiritul organizatoric sunt ingrediente ale profesionalismului. De altfel, se potrivește: o țară atât de bine cunoscută pentru punctualitate, eficiență, grijă pentru oameni și natură este prezentată mie, turistul care plonjează în necunoscut plin de curiozitate, în modul specific acestei culturi, arătând respect, grijă și eficiență. E un motiv pentru care se numesc Exact Travel Club. Exact!

Articol scris pentru Superblog 2018.